Două incidente la vot în municipiul Satu Mare. Mai multe persoane ar fi votat fără drept!
Polițiștii fac cercetări pentru clarificarea situației, după ce probleme au fost raportate la două secții de votare din municipiul Satu Mare. Într-unul dintre cazuri, două persoane au încercat să vote...
Polițiștii fac cercetări pentru clarificarea situației, după ce probleme au fost raportate la două secții de votare din municipiul Satu Mare. Într-unul dintre cazuri, două persoane au încercat să voteze, dar la verificarea cărților de identitate, operatorul a descoperit că le-au fost suspendate anumite drepturi civile. Un alt incident a fost raportat și la o secție de pe bulevardul Goga.
Probleme la secția de votare 47 din municipiul Satu Mare, pe Bulevardul Unirii, amenajată în sediul Asociației Județene de Fotbal Satu Mare. Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Județean, Sebastian Domuț, a precizat pentru PresaSM că două persoane, soț și soție, au încercat să își exercite dreptul la vot dar, în momentul verificării cărților de identitate în sistemul informatic, operatorul a descoperit că cei doi avea anumite drepturi suspendate.
Este vorba despre o hotărâre judecătorească complementară, iar polițiștii fac cercetări pentru a vedea care drepturi le-au fost suspendate. Oamenii legii vor verifica dispozițiile sentinței judecătorești. Incidentul a avut loc în jurul orei 13.00.
Surse judiciare au precizat pentru PresaSM că fiul celor doi ar fi solcitat restrângerea drepturilor civile pentru cei doi vârstnici care s-au prezentat la secția de votare 47.
Un alt incident a fost raportat la secția de votare 13, amenajată în incinta Școlii Gimnaziale Octavian Goga. Aici, un bărbat în vârstă de 76 de ani s-a prezentat la vot, dar la verificări se pare că acesta și-a pierdut dreptul de a alege odată cu pierderea cetățeniei române. Bărbatul ar fi rămas fără cetățenie în 1996.
Ce spune POLIȚIA: ”Sunt două posibile fraude la vot, ambele au avut loc în municipiul Satu Mare. În primul caz, două persoane, soț și soție, având interdicție prin hotărâre judecătorească, au votat. Interdicția a solicitat-o fiul lor în cursul acestui an întrucât ambele persoane suferă de boli psihice. Iar cel de-al doilea caz îl reprezintă un bărbat, de 76 de ani, din municipiul Satu Mare, care în baza unei hotărâri a instanței și-a pierdut cetățenia romană, deținând tipul de buletin de identitate vechi cu valabilitate permanentă și s-a prezentat la vot. Buletinul fiind anulat. În ambele cauze se efectuează verificări pentru a se stabili concret circumstanțele”
Citește și
Actualitate
Pensionară rămasă cu proteză de șold după o căzătură în autobuz a dat în judecată Transurban
Actualitate
Care este starea tinerei din Satu Mare, înjunghiată repetat de iubit. A fugit cu cuțitul în piept, pe stradă
Actualitate
Polițiștii și câini la frontieră cu Ungaria, în județul Satu Mare. Peste o mie de persoane verificate
Actualitate
FOTO. Alertă în Satu Mare! Șase echipaje au intervenit după țipete dintr-un bloc. Motivul i-a făcut pe toți să zâmbească
Actualitate
Tentativă la OMOR, vineri, în județul Satu Mare! Victima a fugit pe stradă cu cuțitul în piept
Actualitate
Un sătmărean a băut o halbă de bere și o pălincă, apoi a distrus un stâlp de electricitate
Actualitate
Anvelope tăiate în plină stradă, în mod repetat, în municipiul Carei
Actualitate
Adrian Cozma prezintă documente AEP privind contractele PSD Satu Mare cu o firmă din familia Govor. Valoarea depășește un milion de lei
Actualitate
Batalionul 52 Geniu „Tisa” din Satu Mare face zeci de angajări. Nu aveți nevoie de Bacalaureat, salar atractiv
Actualitate