Meniu

Caută pe PresaSM

0

Dr. Virgil Enătescu a încetat din viață. Considerat printre cei mai geniali oameni din lume

Academicianul dr. Virgil Enătescu a decedat astăzi, 22 octombrie, la vârsta de 79 de ani. Virgil Enătescu s-a născut la Braşov în 11 noiembrie 1940, dar s-a stabilit la Satu Mare. A  frecventat şi ono...

Dr. Virgil Enătescu a încetat din viață. Considerat printre cei mai geniali oameni din lume

Academicianul dr. Virgil Enătescu a decedat astăzi, 22 octombrie, la vârsta de 79 de ani.

Virgil Enătescu s-a născut la Braşov în 11 noiembrie 1940, dar s-a stabilit la Satu Mare. A  frecventat şi onorat cu lucrări şi comunicări Cercul de Bionică de la  Timişoara, Cercul de Filozofi a şi Metodologia Medicinii al Academiei Române.

A susţinut primul doctorat în 1977  la Institutul de Medicină şi Farmacie Timişoara, definind un nou domeniu – analiza comunicării extraverbale în care include şi studiul desenului. Al doilea doctorat îl susţine la Academia Română în domeniul antropologiei culturale.

Este membru al Academiei Române şi preşedinte a numeroase foruri şi comisii ştiinţifice interne şi internaţionale. Ca o recunoaştere a contribuţiei sale ştiinţifice, americanii l-au inclus în rândul celor 500 de genii ai secolului XX, fiind unul dintre cele mai cunoscute personalităţi sătmărene.

Din studenţie, a fost pasionat de partea de cercetare experimentală, fapt ce i-a dezvoltat un mod de gândire iniţiat în lumea medicală de Claude Bernard (1856), cel care a pus bazele medicinii experimentale.

Dr. Virgil Enătescu a semnat şapte cărţi şi monografii, peste 350 de articole ştiinţifice, a participat la 140 de conferinţe medicale interne şi intenaţionale şi să nu uităm nici de cele opt brevete de invenţie şi două certificate de inovator care se leagă de numele său.

Sincere condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Citește și

FOTO. Accident în Tășnad. Doi pasageri au ajuns la Urgență după ce mașina a lovit un cap de pod
Actualitate

FOTO. Accident în Tășnad. Doi pasageri au ajuns la Urgență după ce mașina a lovit un cap de pod

acum 14 minute
FOTOGALERIE. Accident spectaculos în județul vecin. Șoferul unui BMW a plonjat cu mașina în râu
Actualitate

FOTOGALERIE. Accident spectaculos în județul vecin. Șoferul unui BMW a plonjat cu mașina în râu

acum 3 ore
Tragedie într-un bloc din Satu Mare. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul al patrulea
Actualitate

Tragedie într-un bloc din Satu Mare. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul al patrulea

acum 3 ore
OPINIE | Când DIICOT vânează sursele jurnaliștilor, nu traficanții, avem o problemă de democrație
Actualitate

OPINIE | Când DIICOT vânează sursele jurnaliștilor, nu traficanții, avem o problemă de democrație

acum 4 ore
ANALIZĂ | Definitivatul la Satu Mare: aproape unul din trei profesori nu a reușit să promoveze examenul
Actualitate

ANALIZĂ | Definitivatul la Satu Mare: aproape unul din trei profesori nu a reușit să promoveze examenul

acum 5 ore
FOTO/VIDEO. Cum s-a „dezumflat” marea captură de cannabis. Din 80 de kg au rămas doar 38. Numărătoare după metoda „șmen”? ;)
Actualitate

FOTO/VIDEO. Cum s-a „dezumflat” marea captură de cannabis. Din 80 de kg au rămas doar 38. Numărătoare după metoda „șmen”? ;)

acum 6 ore
FOTO/VIDEO. Sătmăreanul arestat după decesul de la ștrand, eliberat! Celebrul avocat Răzvan Doseanu oferă explicații
Actualitate

FOTO/VIDEO. Sătmăreanul arestat după decesul de la ștrand, eliberat! Celebrul avocat Răzvan Doseanu oferă explicații

acum 6 ore
FOTO. Parcă desprins dintr-un film de Hitchcock. Un stol uriaș de ciori a invadat un cartier din municipiul Satu Mare
Actualitate

FOTO. Parcă desprins dintr-un film de Hitchcock. Un stol uriaș de ciori a invadat un cartier din municipiul Satu Mare

acum 7 ore
Două cabinete de medicină de familie din județul Satu Mare, dotate cu aparatură medicală modernă printr-un program național
Actualitate

Două cabinete de medicină de familie din județul Satu Mare, dotate cu aparatură medicală modernă printr-un program național

acum 7 ore
FOTO. Tragedie pe o șosea din țară. Un bărbat a murit după ce o bucată de stâncă a căzut peste mașina aflată în mers
Actualitate

FOTO. Tragedie pe o șosea din țară. Un bărbat a murit după ce o bucată de stâncă a căzut peste mașina aflată în mers

acum 9 ore
Tragedie după finala Campionatului Mondial. ”Șofer” de 17 ani, beat și fără permis! Un adolescent de 17 ani a murit, duba s-a răsturnat
Actualitate

Tragedie după finala Campionatului Mondial. ”Șofer” de 17 ani, beat și fără permis! Un adolescent de 17 ani a murit, duba s-a răsturnat

acum 23 ore
FOTO|VIDEO. Poliția explică modul în care s-a produs accidentul de la Podul Golescu. Biciclist lovit de o mașină
Actualitate

FOTO|VIDEO. Poliția explică modul în care s-a produs accidentul de la Podul Golescu. Biciclist lovit de o mașină

acum 23 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite