E oficial! Al treilea pod primește bani de la Guvern. A fost publicată decizia
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a publicat Ordinul de finanțare a proiectelor în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL 2). Printre obie...
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a publicat Ordinul de finanțare a proiectelor în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL 2). Printre obiective se numără alocarea sumei de 81.344.496 lei pentru construirea celui de-al treilea pod peste râul Someș în municipiul Satu Mare.
Primarul municipiului Satu Mare a anunțat în urmă cu câteva săptămâni că în vederea demarării procedurilor pentru realizarea investiției, până la finalul lunii iulie va fi gata și proiectul tehnic, pentru ca în septembrie să se demareze licitația.
“Vorbim despre o investiție care va avea efecte pozitive asupra dezvoltării municipiului Satu Mare, dar și a județului. În vederea realizării investiției vor fi alocate 81 de milioane de lei, prin Programul Național de Dezvoltare Locală , în timp ce alte 9 milioane de lei vor fi alocate din bugetul local“, a declarat primarul Kereskényi Gábor.
[gallery columns="1" size="full" ids="26474,26473,26475"]
Citește și
Actualitate
Hoț din Satu Mare, dat de gol de trotineta personalizată. Banda adezivă nu tare l-a ajutat
Actualitate
Adolescentă trimisă în judecată după o agresiune șocantă într-un parc din Satu Mare. Victima a fost bătută până și-a pierdut cunoștința
Actualitate
FOTO/VIDEO. Sătmăreancă găsită în viață după ore de căutări. Jandarmul Bogdan Moisi este eroul zilei
Actualitate
Mobilizare a sătmărenilor pentru găsirea Emiliei Tătar. Acțiune de amploare în Homoroade
Actualitate
Cele mai noi filme se văd la Cineplexx, în incinta Shopping City Satu Mare. Blockbuster Night: Odiseea
Actualitate
Țeapă cu promisiuni de transport internațional. Printre victime se află și persoane din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO. Sătmăreni prinși în timp ce aruncă ilegal gunoaie. Semnalul de alarmă tras de Primărie
Actualitate
Furt incredibil în municipiul Satu Mare: i-a smuls lanțul de aur în timp ce îl îmbrățișa și săruta
Actualitate
Sătmăreancă dată dispărută. Polițiștii vă cer ajutorul
Actualitate