Meniu

Caută pe PresaSM

0

E OFICIAL! O firmă de TAXI a majorat tariful. Urmează războiul între concurenți?!

O firmă de taxi din municipiul Satu Marea mărit tarifele! Reporterii PresaSM au aflat că șoferii celor de la Prima Taxi circulă cu un tarif majorat de 29 de bani. Mai exact, de la 2,20 lei la 2,49 lei...

E OFICIAL! O firmă de TAXI a majorat tariful. Urmează războiul între concurenți?!

O firmă de taxi din municipiul Satu Marea mărit tarifele! Reporterii PresaSM au aflat că șoferii celor de la Prima Taxi circulă cu un tarif majorat de 29 de bani. Mai exact, de la 2,20 lei la 2,49 lei.
”Nu mai puteam continua așa. Tariful la combustibil a crescut semnificativ. Această majorare minimală a fost absolut necesară. Prețurile nu au mai fost modificate de ani de zile”, a spun un taximetrist pentru PresaSM. 
Ce este important: majoritatea taximetriștilor așteaptă cu nerăbdare să vadă dacă va urma o reacție în lanț. ”Noi, taximetristii, am tinut piept controalelor, amenzilor si tuturor piedicilor puse si consideram ca am trecut cu brio peste toate aceste teste chiar daca unii dintre noi au picat. In speranta ca acel anunt se va pune in aplicare (de data aceasta avem toata increderea) tinem inca o data sa multumim celui care a facut acest pas si care este si va fi mereu alaturi de noi”, este poziția taximetriștilor care susțin această decizie.

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

acum 3 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 15 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 20 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 21 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 22 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 23 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite