Judecătoria Satu Mare a emis un ordin de protecție pentru șase luni împotriva unui elev care a agresat fizic o colegă în incinta Colegiului Economic ”Gheorghe Dragoș” din municipiul Satu Mare. Incidentul s-a produs în curtea liceului, în timpul programului școlar, și a fost confirmat de martori și chiar de agresor.
Potrivit informațiilor PresaSM, conflictul a avut loc în data de 11 februarie 2026, în jurul orei 15:00. Eleva se afla în curtea unității de învățământ, unde a izbucnit un conflict verbal între aceasta și fosta parteneră a băiatului. În acel moment, minorul a intervenit în dispută.
Pe fondul tensiunilor dintre fete, băiatul a reacționat violent și a agresat-o fizic pe elevă. Conform datelor PresaSM, acesta a lovit-o cu pumnii, agresiunea fiind văzută de mai mulți elevi. O martoră minoră audiată în cauză a relatat că a asistat la întreaga scenă și a confirmat că fata a fost lovită în mod repetat. În urma agresiunii, victima a suferit leziuni traumatice care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale. Deși nu au fost grave, acestea au demonstrat existența unei agresiuni fizice reale și au determinat depunerea cererii pentru ordin de protecție.
În fața instanței, băiatul a recunoscut că a exercitat acte de violență, susținând însă că a intervenit pentru a-și apăra partenera implicată în conflictul inițial. Chiar și în aceste condiții, judecătorii au apreciat că reacția a fost una disproporționată și că a creat o stare de pericol pentru integritatea fizică și psihică a victimei.
Martora audiată a mai arătat că băiatul ar avea un comportament violent, menționând că ar fi manifestat agresivitate și față de fosta sa parteneră, atât fizic, cât și verbal. Declarațiile acesteia au fost coroborate cu recunoașterea parțială a faptelor de către agresor.
Instanța a reținut că incidentul nu reprezintă doar o simplă dispută între elevi, ci un act de violență fizică ce a generat o stare de temere și un risc real pentru victimă. Judecătorii au subliniat că ordinul de protecție nu este destinat oricărei situații tensionate, însă devine necesar atunci când integritatea fizică sau psihică a unei persoane este pusă în pericol.
Ca urmare, instanța a dispus obligarea minorului să păstreze o distanță minimă de 5 metri față de elevă și să nu o contacteze în niciun mod, direct sau indirect. Măsurile au fost stabilite pentru o perioadă de șase luni, perioadă considerată necesară pentru detensionarea relației dintre părți și prevenirea unor noi incidente.
Hotărârea este executorie de îndată, fără somație, și a fost comunicată poliției pentru punerea în aplicare. Judecătorii au atras atenția că încălcarea ordinului de protecție constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
-----------------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ