Un caz mai aparte în comunitatea școlară din Satu Mare a ajuns în atenția conducerii Școlii Gimnaziale „Octavian Goga”, dar și a Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Satu Mare, după ce mama unei eleve a formulat mai multe sesizări privind comportamentul unei profesoare. Potrivit documentelor oficiale obținute de PresaSM, părintele unei eleve la Școala Gimnazială „Octavian Goga” a reclamat că fiica sa și alți colegi ar fi fost supuși în mod repetat unor jigniri și umilințe din partea unei profesoare.
Acuzații de limbaj jignitor și comportament degradant
În sesizarea depusă la conducerea unității de învățământ și ulterior la Inspectoratul Școlar Județean, mama elevei susține că profesoara ar fi folosit în mod frecvent expresii și apelative incompatibile cu mediul educațional. Potrivit documentului, elevii ar fi fost numiți „proști”, „handicapați”, „de ce v-ați mai născut”, „lua-v-ar dracu de jegoși”, iar fiicei sale i-ar fi fost adresate cuvinte precum „proastă”, „aeriană”, „visătoare” și „nu știi nimic”. Părintele afirmă că situațiile s-ar fi repetat în special atunci când elevii erau chemați la tablă sau solicitau explicații suplimentare pentru exercițiile de matematică.
„Atunci când copilul meu întâmpină dificultăți în rezolvarea exercițiilor și solicită sprijin, nu primește explicații, ci este supus acestor jigniri”, se arată în sesizare.
Părintele spune că problema a fost reclamată anterior
Mama elevei susține că situația ar fi fost adusă anterior la cunoștința conducerii școlii și a dirigintelui clasei, inclusiv în cadrul ședințelor cu părinții. Potrivit acesteia, mai mulți părinți ar fi semnalat probleme legate de activitatea cadrului didactic, însă răspunsurile primite ar fi fost că profesoara „își face foarte bine treaba”, iar responsabilitatea pentru dificultățile întâmpinate ar aparține elevilor. De asemenea, părintele afirmă că, după agravarea situației, a contactat diriginta pentru a solicita sprijin, fiind informată că profesoara „nu are timp să explice”, iar o discuție directă cu aceasta ar putea agrava conflictul.
Incident reclamat în luna aprilie
Conform sesizării, în data de 22 aprilie 2026 ar fi avut loc un nou episod care a determinat familia să facă demersuri oficiale. Mama elevei susține că profesoara ar fi reproșat unei colege faptul că își face temele împreună cu fiica sa, afirmând despre aceasta că „nu știe nimic”, după care ar fi chemat-o la tablă și ar fi jignit-o în fața clasei, numind-o „proastă”. În urma acestor evenimente, părintele afirmă că, începând cu data de 23 aprilie, copilul a refuzat să mai participe la cursuri de teama umilințelor și a tratamentului la care era supus.
Solicitare de transfer și anchetă disciplinară
În sesizările adresate școlii și Inspectoratului Școlar Județean, mama elevei a solicitat:
-
analizarea de urgență a situației;
-
efectuarea unei anchete la nivelul unității de învățământ;
-
verificarea comportamentului cadrului didactic;
-
luarea măsurilor necesare pentru protejarea elevilor;
-
aprobarea transferului elevei într-o altă clasă.
Părintele a apreciat că situația descrisă reprezintă o încălcare gravă a normelor de conduită profesională și a dreptului elevilor la un mediu educațional sigur și respectuos.
Concluziile comisiei de cercetare disciplinară
Ca urmare a petiției depuse la școală, conducerea unității de învățământ a constituit o comisie de cercetare disciplinară. În răspunsul transmis mamei elevei, Școala Gimnazială „Octavian Goga” precizează că au fost efectuate verificările necesare, iar raportul întocmit de comisie a fost analizat în ședința Consiliului de Administrație din data de 28 mai 2026. Concluzia conducerii școlii a fost că acuzațiile formulate împotriva profesoarei de matematică sunt „insuficiente și nefondate” pentru aplicarea unei sancțiuni disciplinare.
Cu toate acestea, școala a dispus mai multe măsuri:
-
Consolidarea comunicării dintre familie și școală;
-
Monitorizarea activității profesoarei prin asistențe la clasă și inter-asistențe între profesorii de matematică;
-
Transferarea elevei într-o altă clasă;
-
Recomandarea unor ședințe de consiliere psihologică pentru elevă, mamă și cadrul didactic;
-
Recomandarea ca eleva să continue participarea la orele de matematică pentru a evita acumularea unor lacune;
-
Concluzia că nu există dovezi că profesoara este responsabilă pentru starea de anxietate a elevei.
Inspectoratul Școlar a trimis o echipă de control
Nemulțumită de situație, mama elevei s-a adresat și Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare. În răspunsul oficial transmis la începutul lunii iunie, instituția arată că a delegat o echipă de control formată din inspectorul școlar pentru matematică, Adriana Boros, și inspectorul școlar pentru management instituțional, Daniela Govor. Inspectorii s-au deplasat la Școala Gimnazială „Octavian Goga” pentru verificarea aspectelor semnalate.
Potrivit IȘJ Satu Mare:
-
a fost dispusă o anchetă internă la nivelul școlii;
-
inspectorul de specialitate a efectuat o asistență la ora de matematică și a formulat recomandări profesionale;
-
Comisia de disciplină a școlii a analizat situația reclamată;
-
au fost luate măsuri pentru asigurarea unui mediu educațional sigur;
-
transferul elevei fusese deja realizat.
Inspectoratul Școlar Județean precizează în răspuns că tratează cu seriozitate toate sesizările privind protejarea elevilor și menținerea unui climat educațional respectuos. În urma verificărilor efectuate atât la nivelul școlii, cât și al Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, profesoara nu a fost sancționată disciplinar. Ceea ce ar însemna că profesoara ar fi nevinovată.
--------------------------------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ