Situație dramatică la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare. Potrivit informațiilor PresaSM, o minoră, în vârstă de 14 ani, din Cean (orașul Tășnad) a fost dusă astăzi la Unitatea e Primire Urgențe cu multiple răni, produse în urma unui accident rutier.
Medicii au încercat să facă tot posibilul pentru micuța pacientă, dar gravitatea rănilor i-a determinat să solicite sprijin din partea colegilor din Cluj-Napoca.
Astfel, s-a solicitat sprijin din partea echipajului de pe elicopterul SMURD, care au preluat pacienta, în jurul orei 10.00, și au transportat-o la o clinică specializată din Cluj-Napoca, acolo unde medicii dețin aparatura și experiența necesară pentru astfel de cazuri.
Potrivit informațiilor PresaSM, minora a fost rănită în această noapte, la ora 3.14, pe strada Înfrățirii din orașul Tășnad.
Atunci când un tânăr, în vârstă de 19 ani, aflat la volanul unei mașini, într-o succesiune de curbe, pe fondul neadaptării vitezei și la carosabilul alunecos, a pierdut controlul volanului, iar vehiculul a părăsit partea carosabilă, oprindu-se într-un stâlp și într-un copac.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a șoferului. De asemenea, au fost rănire: o minoră, în vârstă de 16 ani, din Tășnad, o minoră, în vârstă de 15 ani, din Cean, respectiv o fetiță, în vârstă de 14 ani, din Săuca, potrivit informațiilor PresaSM.
Toate victimele au fost preluate și transportate la Unitatea de Primire Urgențe. Din cauza stării foarte grave a victimei, în vârstă de 14 ani, medicii au solicitat transportul acesteia cu un elicopter SMURD la o clinică de specialitate din Cluj-Napoca.
Supus testării cu aparatul etilotest, a rezultat că șoferul nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Polițiștii rutieri au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Fetiță (14 ani) în stare critică, în Satu Mare! Transportată cu elicopterul la Cluj
Situație dramatică la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare. Potrivit informațiilor PresaSM, o minoră, în vârstă de 14 ani, din Cean (orașul Tășnad) a fost dusă astăzi la Unitatea e Primire Urgențe c...
Citește și
Actualitate
Polițist din Satu Mare, prins la volan cu 1,75 g/l alcool în sânge. Fusese reclamat la 112 că circula pe contrasens
Actualitate
TOP Trapez lansează în premieră gardul metalic „ZIG ZAG”. Eveniment spectaculos în Grădina Romei
Actualitate
FOTO. Haos pentru pasagerii cursei Wizz Air Satu Mare – Londra. Zbor anulat, apoi o nouă întârziere. Fără explicații clare
Actualitate
Distracție scumpă la grătar. Sătmăreanul s-a ales cu o amendă de mii de lei
Actualitate
CURAJ PENAL. Un bunic de 72 de ani s-a urcat la volan și a dat nas în nas cu Poliția Satu Mare
Actualitate
DRAMĂ. Bărbat găsit mort, astăzi, într-un apartament din Satu Mare. Pompierii au spart ușa
Actualitate
FOTO. Duster rămas fără puntea spate după un impact violent. Accident cu implicarea unei mașini din Satu Mare
Actualitate
Satu Mare, sub avertizare de caniculă și furtuni. Se anunță vijelii, dar și temperaturi ridicate. Avertizarea ANM
Actualitate
FOTO/VIDEO. Bilanțul inconștienților! Zeci de incendii și hectare făcute scrum în județul Satu Mare
Actualitate