Meniu

Caută pe PresaSM

0

Filmul dublei crime din județul Satu Mare. Suspectul a încercat să dea foc casei

Suspectul principal în cazul dublei crime de la Târșolț a fost reținut iar procurorii cer arestarea preventivă pentru 30 de zile. Bărbatul a vrut să își ascundă faptele dând foc casei. Cei doi soți au...

Suspectul principal în cazul dublei crime de la Târșolț a fost reținut iar procurorii cer arestarea preventivă pentru 30 de zile. Bărbatul a vrut să își ascundă faptele dând foc casei. Cei doi soți au fost uciși cu cuțitele pe care suspectul le-a luat chiar din bucătăria lor.

Procurării sătmăreni au precizat că bărbatul, principalul suspect în cazul dublei crime din Târșolț, a fost reținut la scurt timp după comiterea faptelor și au solicitat arestarea pentru 30 de zile.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul i-a ucis pe cei doi soți cu cuțite furate chiar din bucătăria victimelor. A așteptat în hol până când cei doi soți s-au dus în pat, în dormitor și apoi a intrat peste ei. Prima dată a fost atacat bărbatul, precizează procurorii, iar ulterior soția acestuia. Ambii au fost loviți cu cuțitul în zona gâtului.

"În urma probelor administrate s-a stabilit că în seara de 17.06.2021 , în timp ce se îndrepta spre casă dinspre magazinul situat în centrul localității, inculpatul M.I. D., aflat sub influența băuturilor alcoolice, a intrat în curtea și apoi în locuința persoanelor vătămate R. G. și R. M. situată in Tărșolț, jud. Satu Mare, la parterul imobilului situat în partea dreaptă a curții, a luat două cuțite din bucătăria victimelor și a aşteptat în hol ca cele două victime să intre în încăperea în care dormeau. În timp ce acestea se aflau în pat, se uitau la televizor și discutau, inculpatul  a intrat in dormitor și l-a lovit/ tăiat cu cuțit, mai întâi a lovit victima de sex masculin, iar ulterior pe soția acesteia provocându-le plăgi la nivelul gâtului cu hemoragie externă și ulterior decesul", explică anchetatorii.

Pentru ca să își ascundă faptele, bărbatul a încercat să dea foc întregii case. A lăsat deschis robinetul buteliei și aragazul și a dat foc unei haine.

"A abandonat victimele în cameră, după care a deschis robinetul buteliei și aragazul, a incendiat un obiect de îmbrăcăminte, din material textil aflat pe spătarul unui scaun din lemn și a părăsit locuința, asigurând cu cheia ușa de acces", mai explică procurorii.

La efectuarea cercetărilor Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție a Județului Satu Mare - Serviciul de Investigații Criminale și Secția 8 Poliție Rurală Gherța Mică.

Citește și

Tranzacție sau judecată: povestea unei înțelegeri care a scutit doi oameni de ani de procese, stres, incertitudine și bani cheltuiți
Actualitate

Tranzacție sau judecată: povestea unei înțelegeri care a scutit doi oameni de ani de procese, stres, incertitudine și bani cheltuiți

acum 2 ore
Polițiștii i-au bătut la ușă. Sătmăreanul își va petrece următorul an după gratii
Actualitate

Polițiștii i-au bătut la ușă. Sătmăreanul își va petrece următorul an după gratii

acum 3 ore
De la benzinărie direct în stâlp! Cum s-a terminat cursa nocturnă a doi prieteni din Ardud
Actualitate

De la benzinărie direct în stâlp! Cum s-a terminat cursa nocturnă a doi prieteni din Ardud

acum 4 ore
ȘOCANT în Dorolț! Și-ar fi atacat mama cu un cric. Victima a fugit în parc ca să scape de propriul fiu!
Actualitate

ȘOCANT în Dorolț! Și-ar fi atacat mama cu un cric. Victima a fugit în parc ca să scape de propriul fiu!

acum 5 ore
El 17, ea 13. S-au cunoscut la cules de căpșuni și au un copil. Judecat pentru viol asupra unui minor
Actualitate

El 17, ea 13. S-au cunoscut la cules de căpșuni și au un copil. Judecat pentru viol asupra unui minor

acum 6 ore
FOTO/VIDEO. O șoferiță a lovit ambulanța, aflată în misiune. Cum s-a produs întregul incident
Actualitate

FOTO/VIDEO. O șoferiță a lovit ambulanța, aflată în misiune. Cum s-a produs întregul incident

acum 7 ore
Opt whisky-uri, zero permis și 160 km/h! De la petrecere direct în șanț, în județul Satu Mare
Actualitate

Opt whisky-uri, zero permis și 160 km/h! De la petrecere direct în șanț, în județul Satu Mare

acum 7 ore
Primarul Ardudului, reacție după ce ANI îl vrea demis din funcție: „Sentința îmi este favorabilă!”
Actualitate

Primarul Ardudului, reacție după ce ANI îl vrea demis din funcție: „Sentința îmi este favorabilă!”

acum 7 ore
FOTO/VIDEO. Accident pe DN 19, la Moftinu Mic. Ambulanță aflată aparent în misiune, lovită de un autoturism
Actualitate

FOTO/VIDEO. Accident pe DN 19, la Moftinu Mic. Ambulanță aflată aparent în misiune, lovită de un autoturism

acum 8 ore
Pensii mai mici în Satu Mare decât în multe județe din țară. Cât încasează, în medie, pensionarii sătmăreni
Actualitate

Pensii mai mici în Satu Mare decât în multe județe din țară. Cât încasează, în medie, pensionarii sătmăreni

acum 9 ore
CAZ ȘOCANT în Satu Mare. Minoră obligată să întrețină relații cu 20 de bărbați într-o noapte, acuză bunica
Actualitate

CAZ ȘOCANT în Satu Mare. Minoră obligată să întrețină relații cu 20 de bărbați într-o noapte, acuză bunica

acum 20 ore
Curier din Satu Mare, cercetat după ce și-ar fi însușit banii din rambursuri. Patronul a scos aproape 7.000 de lei din buzunar pentru a nu-i fi blocată firma
Actualitate

Curier din Satu Mare, cercetat după ce și-ar fi însușit banii din rambursuri. Patronul a scos aproape 7.000 de lei din buzunar pentru a nu-i fi blocată firma

acum 21 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite