Filtre masive ale Poliției și RAR în zona Aeroportului Satu Mare. A plouat cu amenzi
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, alături de specialiștii Registrului Auto Român, au acționat pe Drumul Național 19A, pe ruta Mădăras-Satu Mare, în vederea identific...
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, alături de specialiștii Registrului Auto Român, au acționat pe Drumul Național 19A, pe ruta Mădăras-Satu Mare, în vederea identificării conducătorilor auto care circulă cu autovehicule care prezintă defecțiuni tehnice.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.030 de lei și a fost reținut un certificat de înmatriculare pentru utilizarea de anvelope de alte dimensiuni.
De asemenea, tot pe linie rutieră au mai fost aplicate peste 90 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.000 de lei. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 4 permise de conducere.
Astfel, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au identificat în trafic, trei conducători auto, cu vârste cuprinse între 33 și 40 de ani, toți din județul Satu Mare, care conduceau cu viteze cuprinse între 108 km/h și 110 km/h.
Citește și
Actualitate
FOTO. Accident cumplit în județul vecin. Motocilist mort după ce s-a izbit de un copac și un microbuz
Actualitate
ANALIZĂ. Fake news-ul cu „taxa pe apa din fântâni”. Ce spune, de fapt, proiectul și de unde a pornit dezinformarea
Actualitate
FOTO. Poliția explică accidentul cu victime din Supur. Un TIR a proiectat o mașină în șanț
Actualitate
Proaspăt șofer, prins băut la volan în centrul Sătmarului. N-a fost singurul care a călcat pe bec
Actualitate
Accident în județul Satu Mare. Un biciclist a ajuns la spital. S-a lovit de mașina condusă de un tânăr șofer
Actualitate
ALERTĂ. Dronă doborâtă de un avion F-16 în spațiul aerian al României, deasupra județului Buzău
Actualitate
FOTO. Accident feroviar grav. Un tren cu aproape 200 de pasageri a lovit o autocisternă, care a luat foc
Actualitate
Amenzi de peste 11.000 de lei aplicate unui restaurant și unui bistro. Atenție mare de unde mâncați
Actualitate
FOTO. Lecție de cinste în Satu Mare. A găsit bani uitați într-un ATM și i-a înapoiat fără să stea pe gânduri
Actualitate