Accident rutier pe Bulevardul Octavian Goga din municipiul Satu Mare, chiar în fața Bisericii Ortodoxe ”Nașterea Maicii Domnului”. Conform primelor informații, este vorba despre un accident în lanț. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 17.15.
Mai exact, trei mașini au intrat în coliziune, în condiții încă neclare. Este vorba despre un AUDI, o DACIA Logan și un MERCEDES.

La fața locului a ajuns și un echipaj medical de prim-ajutor, care a evaluat persoanele implicate chiar la fața locului. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul. Încadrarea faptei se va face în funcție de diagnosticul medicilor.
Traficul în zonă a fost afectat parțial, formându-se cozi de mașini de sute de metri.