Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO/VIDEO. Accident în lanț în municipiul Satu Mare. PATRU mașini implicate, două s-au ciocnit frontal, pe Drumul Careiului

Un accident rutier în lanț s-a produs astăzi, 7 septembrie, în jurul orei 18.00, pe Drumul Național 19, la ieșirea din municipiul Satu Mare spre Vetiș. Din primele informații obținute de PresaSM, în e...

FOTO/VIDEO. Accident în lanț în municipiul Satu Mare. PATRU mașini implicate, două s-au ciocnit frontal, pe Drumul Careiului

Un accident rutier în lanț s-a produs astăzi, 7 septembrie, în jurul orei 18.00, pe Drumul Național 19, la ieșirea din municipiul Satu Mare spre Vetiș. Din primele informații obținute de PresaSM, în evenimentul rutier ar fi fost implicate patru autoturisme, iar două dintre acestea au intrat în coliziune frontală.

Impactul a fost unul puternic, cel puțin două dintre autoturisme suferind avarii serioase. În urma coliziunii, mașinile au rămas imobilizate pe partea carosabilă. La această oră, circulația pe DN 19 este blocată, formându-se coloane de autovehicule. Șoferii care intenționează să tranziteze zona sunt sfătuiți să manifeste prudență și, dacă este posibil, să aleagă rute alternative.

Deocamdată nu este clar dacă în urma accidentului au rezultat victime și nici circumstanțele exacte în care s-a produs coliziunea. Polițiștii urmează să stabilească, în urma cercetărilor, dinamica accidentului și care dintre conducătorii auto ar fi provocat coliziunea.

ACCIDENT FRONTAL DRUMUL CAREIULUI (2).jpg ACCIDENT FRONTAL DRUMUL CAREIULUI (1).jpg accident drumul careiului.jpg

ACTUALIZARE, ora 19.15: Conform informațiilor PresaSM, evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale. Din primele verificări efectuate, polițiști au constatat faptul că un tânăr de 18 ani, din municipiul Carei, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de autoturismul care circula în fața sa, condus de un alt tânăr de 18 ani, din localitatea Vetiș, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, autoturismul condus de tânărul din Vetiș a fost proiectat în autoturismul aflat în fața sa, condus de un bărbat de 36 de ani, din localitatea Agriș.

Ulterior, tânărul de 18 ani, din municipiul Carei, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din municipiul Satu Mare. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii vor lua măsura sancționării conform prevederilor legale.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite