Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Ambulanță, cu pacient, lovită de o mașină pe Drumul Careiului

Un accident de circulație în care a fost implicată o ambulanță a avut loc sâmbătă după-masa pe Drumul Careiului în municipiul Satu Mare. Potrivit primelor informații, ambulanța tocmai venea de la un c...

FOTO. Ambulanță, cu pacient, lovită de o mașină pe Drumul Careiului

Un accident de circulație în care a fost implicată o ambulanță a avut loc sâmbătă după-masa pe Drumul Careiului în municipiul Satu Mare. Potrivit primelor informații, ambulanța tocmai venea de la un caz și avea o pacientă pe care o transporta la Unitatea de Primiri Urgențe.

Un accident de circulație în care a fost implicaăt o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță a avut loc sâmbătă, în jurul orei 15:00 pe Drumul Careiului din municipiul Satu Mare.

Potrivit informațiilor PresaSM, accidentul a avut loc în momentul în care șoferul în vârstă de circa 30 de ani al unui autoturism marca Seat a încercat să vireze la stânga de pe Drumul Careiului spre strada Brândușa.

El nu a observat ambulanța care se deplasa pe drumul cu prioritate, dinspre Carei spre sensul giratoriu de la Crinului, cu semnalele acustice și cele luminoase în funcțiune.

În ambulanță se afla o pacientă vârstnică care era transportată la Spitalul de Urgență Satu Mare. Aceasta a fost preluată de o altă ambulanță sosită la locul accidentului.

Nicio persoană nu a fost rănită în urma coliziunii dintre ambulanță și automobil.

Citește și

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 11 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 16 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 16 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 18 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 19 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 20 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 21 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 21 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

acum 22 ore
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

acum 23 ore
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

acum 23 ore
Dosar DNA. Fermierul din județul Satu Mare care făcea bani grei din pix, la propriu
Actualitate

Dosar DNA. Fermierul din județul Satu Mare care făcea bani grei din pix, la propriu

acum 23 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite