Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Anchetă la Spitalul Carei. Fost paramedic SMURD susține că era să moară

Anchetă la Spitalul Municipal Carei după ce un fost paramedic din cadrul SMURD a ajuns la Camera de Gardă a Carei cu o stare de rău. Pacientul s-a arătat nemulțumit de tratamentul de care ar fi benefi...

FOTO. Anchetă la Spitalul Carei. Fost paramedic SMURD susține că era să moară

Anchetă la Spitalul Municipal Carei după ce un fost paramedic din cadrul SMURD a ajuns la Camera de Gardă a Carei cu o stare de rău. Pacientul s-a arătat nemulțumit de tratamentul de care ar fi beneficiat la camera de gardă și susține că dacă nu ar fi apelat la sfaturile fratelui său, medic în Germania, acum ar fi decedat.

”Ca urmare a apariției în spațiul public a unor informații, conducerea Spitalului Municipal Carei s-a autosesizat. În acest sens, s-a constituit o comisie de internă pentru a verifica toate aspectele semnalate. Conducerea spitalului roagă comunitatea să nu se mai lanseze în speculații pe acest subiect până la clarificarea situației de fapt”, este mesajul conducerii Spitalului Carei, la solicitarea PresaSM.

Redăm mai jos postarea paramedicului SMURD:

”În data de 12.11.2022, sâmbătă dimineața, la ora 09.45, am ajuns la Unitatea de Primiri Urgente Carei, adus de SMURD Carei, unde (…) nu prea ați avut timp de mine, chit că eram cianotic (nu palid), ați spus clar ce să fac cu tine, continuând injuriile adresate colegilor dumneavoastră, și spunând celor doua asistente: azi nu e zi de internări.

Apoi mi-ați făcut un EKG, în urma declarațiilor mele, fără a asculta, și un set de analize de sânge, cu toate ca ați văzut că nu eram în stare să mă deplasez, m-ați trimis pe jos cu doamna infirmieră să mi se pună o perfuzie de ringer și calciu, apoi nici nu v-ați sinchisit să citiți analizele și ați trimis-o pe infirmieră cu o rețetă să mă duc să-mi fac o gastroendoscopie, neștiind ce legătură are cu lipsa mea de aer acută.

Spre norocul meu, doamna infirmieră, la cererea mea, mi-a adus rezultatul analizelor cerute de dumneavoastră și EKG-ul, și din nou norocul meu că le-am trimis fratelui meu în Germania, care este medic internist, el citind rezultatele m-a oprit din deplasarea către casă făcută de dumneavoastră și m-a trimis direct la Urgențe Baia Mare.

Știți de ce? Pentru că conform analizelor făcute la Carei, la cererea dumneavoastră, aveam EMBOLIE PULMONARĂ, știți, o boală din care se moare ușor.

Deci de sâmbătă de la 4 sunt la Reanimare la Spitalul Județean Baia Mare, așa că dacă vă ascultam pe dumneavoastră azi familia mea participa la înmormântare”.

Facem precizarea că până la clarificarea situației, persoanele invocate beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Citește și

Tragedie în județul Satu Mare. O femeie de 71 de ani a murit carbonizată, iar anchetatorii au luat în calcul inclusiv ipoteza unei crime
Actualitate

Tragedie în județul Satu Mare. O femeie de 71 de ani a murit carbonizată, iar anchetatorii au luat în calcul inclusiv ipoteza unei crime

acum 5 minute
FOTO. Și-a salvat trei copii din apele Someșului, dar pe al patrulea nu a mai reușit. Drama sfâșietoare a unui tată din Odoreu care cere acum ajutor pentru înmormântarea fiului său
Actualitate

FOTO. Și-a salvat trei copii din apele Someșului, dar pe al patrulea nu a mai reușit. Drama sfâșietoare a unui tată din Odoreu care cere acum ajutor pentru înmormântarea fiului său

acum 1 oră
FOTO. Parcarea etajată din Satu Mare, aproape de final. Imagini în premieră din interior 
Actualitate

FOTO. Parcarea etajată din Satu Mare, aproape de final. Imagini în premieră din interior 

acum 1 oră
FOTO/VIDEO. Medicii legiști au o concluzie surprinzătoare în cazul ”crimei de la ștrand”, din Satu Mare
Actualitate

FOTO/VIDEO. Medicii legiști au o concluzie surprinzătoare în cazul ”crimei de la ștrand”, din Satu Mare

acum 1 oră
SATU MARE. Cu peste 2 la mie alcoolemie și după un accident, părea perfect lucid. Medicii au rămas surprinși!
Actualitate

SATU MARE. Cu peste 2 la mie alcoolemie și după un accident, părea perfect lucid. Medicii au rămas surprinși!

acum 2 ore
Cod galben de furtună la Satu Mare. Nu scăpăm nici de caniculă. Meteorologii au emis un Cod portocaliu
Actualitate

Cod galben de furtună la Satu Mare. Nu scăpăm nici de caniculă. Meteorologii au emis un Cod portocaliu

acum 2 ore
SATU MARE. A găsit un telefon pierdut și, timp de trei luni, și-a transferat bani din contul proprietarului
Actualitate

SATU MARE. A găsit un telefon pierdut și, timp de trei luni, și-a transferat bani din contul proprietarului

acum 3 ore
Pentru că nu ar fi fost plătit, meșterul s-a întors și a furat sculele proprietarului
Actualitate

Pentru că nu ar fi fost plătit, meșterul s-a întors și a furat sculele proprietarului

acum 14 ore
FOTO. Cum s-a produs tragedia de la Odoreu. Copil înecat în Someș, la doar 8 ani
Actualitate

FOTO. Cum s-a produs tragedia de la Odoreu. Copil înecat în Someș, la doar 8 ani

acum 17 ore
FOTO. Imaginile de la Festivalul Ecvestru din Medieșu Aurit au stârnit furia iubitorilor de animale. Proprietarii, acuzați că au ales să își umilească propriii cai
Actualitate

FOTO. Imaginile de la Festivalul Ecvestru din Medieșu Aurit au stârnit furia iubitorilor de animale. Proprietarii, acuzați că au ales să își umilească propriii cai

acum 18 ore
FOTO/VIDEO. Accident spectaculos în județul vecin. Tânăr, băut la volan, a rupt un stâlp cu mașina și a ajuns în gard
Actualitate

FOTO/VIDEO. Accident spectaculos în județul vecin. Tânăr, băut la volan, a rupt un stâlp cu mașina și a ajuns în gard

acum 19 ore
FOTO. Copil scos mort din Someș, în județul Satu Mare
Actualitate

FOTO. Copil scos mort din Someș, în județul Satu Mare

acum 21 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite