”Asupra decedatului au fost găsite pastile și băutură alcoolică (vodkă). Semnalmentele indică o vârstă de 60+ de ani. Cadavrul a fost găsit de către doi turiști în zona Valea Zadelor, care au apelat serviciul 112”, potrivit salvamontiștilor. FOTO. Cadavrul unui sătmărean, găsit pe un munte din România
Un bărbat, în vârstă de circa 60 de ani, aparent din județul Satu Mare, a fost găsit decedat în zona localității Sinaia. Mai exact, pe Valea Zadelor. Potrivit autorităților locale, cadavrul a fost găs...
Un bărbat, în vârstă de circa 60 de ani, aparent din județul Satu Mare, a fost găsit decedat în zona localității Sinaia. Mai exact, pe Valea Zadelor. Potrivit autorităților locale, cadavrul a fost găsit de către doi turiști care treceau prin zonă. Aceștia au sunat la 112, iar la fața locului s-au deplasat salvamontiștii din zonă.
Din câte se pare, bărbatul ar fi fost decedat de circa două săptămâni și nu ar fi fost echipat corespunzător, spun specialiștii în salvări montane. Pentru că nu s-a putut aloca un elicopter, corpul bărbatului a fost preluat de salvamontiști și transportat la Prosectură, în vederea efectuării autopsiei de către medicii legiști.
Medicii legiști vor stabili cum s-a produs decesul victimei.
”Asupra decedatului au fost găsite pastile și băutură alcoolică (vodkă). Semnalmentele indică o vârstă de 60+ de ani. Cadavrul a fost găsit de către doi turiști în zona Valea Zadelor, care au apelat serviciul 112”, potrivit salvamontiștilor.
”Asupra decedatului au fost găsite pastile și băutură alcoolică (vodkă). Semnalmentele indică o vârstă de 60+ de ani. Cadavrul a fost găsit de către doi turiști în zona Valea Zadelor, care au apelat serviciul 112”, potrivit salvamontiștilor. Citește și
Actualitate
A urcat beat pe ATV cu un copil de 7 ani. S-a răsturnat într-o curbă, în județul Satu Mare
Actualitate
Sătmăreanul care a lovit trei mașini și a fugit, prins de polițiști. După verificări s-a ales și cu dosar penal
Actualitate
FOTO/VIDEO. Ce spun polițiștii, cum s-a petrecut accidentul din Satu Mare. Șoferul a ajuns cu mașina răsturnată în șanț
Actualitate
FOTOGALERIE. Ministrul Cseke, în vizită la viitoarea creșă din municipiul Satu Mare. Ce spune primarul despre lucrări
Actualitate
FOTO. Mașină răsturnată în șanț (2 victime) după ce a lovit un stâlp de electricitate, în județul Satu Mare
Actualitate
Furt pe stradă, în plină zi, astăzi, în Micro 16. O femeie a fost atacată pe stradă
Actualitate
Șofer cu peste 3 la mie alcoolemie, condamnat după ce a provocat un accident dimineața. Ce explicație le-a dat judecătorilor
Actualitate
Sătmăreanul tras pe dreapta s-a ales cu dosar penal. Amenzi de zeci de mii de lei date ieri de polițiști
Actualitate
VIDEO. Tragedie la o fabrică de la limita județului Satu Mare. Un muncitor a murit după ce o bucată de lemn i-a străpuns abdomenul
Actualitate