Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Cea mai modernă creșă din județ. Primăria Negrești face noi investiții pentru copii

Primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, a prezentat astăzi un nou proiect care are în vederea dezvoltarea serviciilor oferite la cea mai modernă creșă din județul Satu Mare. Obiectivul acestu...

FOTO. Cea mai modernă creșă din județ. Primăria Negrești face noi investiții pentru copii

Primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, a prezentat astăzi un nou proiect care are în vederea dezvoltarea serviciilor oferite la cea mai modernă creșă din județul Satu Mare. Obiectivul acestui proiect este creșterea participării la învățământul ante-preșcolar pentru un număr de 73 de copii (din care 19 minoritate care provin din minoritatea rromă, 12 din mediul rural) din periferia Negrești-Oaș, respectiv specializarea a 16 cadre didactice.

”De 30 de ani nu am mai avut o creșă. Este cu atât mai important. În prima faza s-a dezvoltat toată infrastructura, la nivel european, dacă nu chiar peste. Al doilea proiect, complementar, are în vedere creșterea numărului de copii cu 73 de persoane, din care o parte să provină din mediul rural sau defavorizat”, a precizat Aurelia Fedorca.

Bugetul total al proiectului este de 2.708.871,01 lei, din care 2.302.540,38 lei finanțare nerambursabilă din FSE, 352.153,21 lei finanțare nerambursabilă din bugetul național și 54.177,4 lei valoarea cofinanţării eligibile a beneficiarului. Perioada de implementare a proiectului este cuprinsă între 09.12.2020 și data 31.12.2023. Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Creşa are o suprafaţă de 965 mp și a fost construită pe locul fostei şcoli nr. 2, pe strada Popeşti din orașul Negrești-Oaș. Spațiul este împărțit între 4 dormitoare, 2 săli de joacă, grupuri sanitare pentru copii, biberonerie, oficii alimentare, bucătărie cu spaţiile de depozitare aferente şi camere de preparare pe categorii de mâncare, spaţii pentru personalul medical şi cel de conducere. Creşa va putea primi din perioada imediat următoare un număr de 60 de copii cu vârste de până la 3 ani.

Au fost create și 30 de noi locuri de muncă prin noua unitate de învățământ, iar angajații vor beneficia de cursuri de profesionalizare.

"Aici s-au creat și 30 de noi locuri de muncă, iar angajații vor parcurge și cursuri de profesionalizare, in valoare de 2,7 milioane de lei", a precizat la inauguare primarul Aurelia Fedorca.

Citește și

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 10 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 15 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 15 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 17 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 18 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 19 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 20 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 20 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

acum 21 ore
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

acum 21 ore
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

acum 22 ore
Dosar DNA. Fermierul din județul Satu Mare care făcea bani grei din pix, la propriu
Actualitate

Dosar DNA. Fermierul din județul Satu Mare care făcea bani grei din pix, la propriu

acum 22 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite