Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Copil român, "uitat" într-o parcare din Ungaria, fără telefon și fără documente

Un copil în vârstă de 14 ani, cetățean român, care se întorcea împreună cu mama sa din Italia, a fost "uitat" într-o parcare din Ungaria. Incidentul a fost relatat de polițiștii din țara vecină, care ...

FOTO. Copil român, "uitat" într-o parcare din Ungaria, fără telefon și fără documente

Un copil în vârstă de 14 ani, cetățean român, care se întorcea împreună cu mama sa din Italia, a fost "uitat" într-o parcare din Ungaria. Incidentul a fost relatat de polițiștii din țara vecină, care au precizat că băiatul a coborât din autocar şi a mers la toaletă, însă, între timp, autocarul a plecat.

Potrivit polițiștilor din Ungaria, care au relatat întreg incidentul pe pagina lor de socializare, copilul în vârstă de 14 a cerut ajutorul unor persoane după ce s-a trezit singur într-un popas aflat pe marginea autostrăzii M5 din Ungaria.

Băiatul se întorcea din Italia cu autocarul, alături de mama sa, când șoferul a oprit în locul de popas. Tânărul a coborât până la toaletă, doar că atunci când a ieșit și-a dat seama că autocarul plecase fără el.

Fără telefon și fără documente, tânărul a cerut ajutorul unei persoane care a contactat polițiștii.

Oamenii legii au luat legătura cu firma de transport, iar șoferul autocarului, care ajunsese era întors deja din drum, iar joncțiunea cu echipajul care a transportat copilul s-a făcut la Csanádpalota. Reîntâlnirea cu mama a fost una emoționantă, cel puțin așa reiese din pozele postate de autoritățile din țara vecină.

Citește și

EXCLUSIV | Poliția Română verifică și contractele lui Cristian Pomohaci din județul Satu Mare. PresaSM a reușit să oprească un concert încă din 2023
Actualitate

EXCLUSIV | Poliția Română verifică și contractele lui Cristian Pomohaci din județul Satu Mare. PresaSM a reușit să oprească un concert încă din 2023

acum 33 minute
PROGRAM. Smiley, Horia Brenciu și Bagossy Brothers Company urcă pe scena The Park Festival. Trei zile de concerte la Carei
Actualitate

PROGRAM. Smiley, Horia Brenciu și Bagossy Brothers Company urcă pe scena The Park Festival. Trei zile de concerte la Carei

acum 56 minute
Manager de la McDonald`s Satu Mare, plasat în arest la domiciliu într-un dosar DIICOT de trafic de droguri
Actualitate

Manager de la McDonald`s Satu Mare, plasat în arest la domiciliu într-un dosar DIICOT de trafic de droguri

acum 1 oră
Tânărul sătmărean rămâne după gratii. Arestul preventiv, prelungit cu încă 30 de zile în dosarul morții de la Ștrandul Satu Mare
Actualitate

Tânărul sătmărean rămâne după gratii. Arestul preventiv, prelungit cu încă 30 de zile în dosarul morții de la Ștrandul Satu Mare

acum 3 ore
VIDEO. Se întâmplă în România. Un șofer de TIR s-a încuiat în cabină și a început să arunce cu obiecte în trecători. Au intervenit mascații
Actualitate

VIDEO. Se întâmplă în România. Un șofer de TIR s-a încuiat în cabină și a început să arunce cu obiecte în trecători. Au intervenit mascații

acum 3 ore
A crezut că s-a trezit din beție. A urcat la volan și a distrus gardul unei case, în județul Satu Mare
Actualitate

A crezut că s-a trezit din beție. A urcat la volan și a distrus gardul unei case, în județul Satu Mare

acum 4 ore
Grevă de avertisment la Spitalul Județean Satu Mare. Următorul pas, greva generală
Actualitate

Grevă de avertisment la Spitalul Județean Satu Mare. Următorul pas, greva generală

acum 5 ore
Un nou concurs de șef, ratat la Poliția Satu Mare. Singurul candidat a fost respins. Cum se explică...
Actualitate

Un nou concurs de șef, ratat la Poliția Satu Mare. Singurul candidat a fost respins. Cum se explică...

acum 5 ore
Vreme caldă, dar cu furtuni în weekend la Satu Mare. Prognoza meteo
Actualitate

Vreme caldă, dar cu furtuni în weekend la Satu Mare. Prognoza meteo

acum 6 ore
Cod galben prelungit la Satu Mare. Când expiră avertizarea de caniculă
Actualitate

Cod galben prelungit la Satu Mare. Când expiră avertizarea de caniculă

acum 6 ore
Restaurant din județ, amendat cu 10.000 de lei. Ce au găsit inspectorii la control
Actualitate

Restaurant din județ, amendat cu 10.000 de lei. Ce au găsit inspectorii la control

acum 7 ore
Amendă de mii de lei pentru un crescător de animale din Satu Mare. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amendă de mii de lei pentru un crescător de animale din Satu Mare. DSVSA a fost în control

acum 8 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite