În urma unei anchete desfășurate de procurorii și polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate, doi bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzați că au pus în circulație bancnote falsificate de euro și franci elvețieni, în cadrul unei activități infracționale desfășurate în formă continuată.
Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, în data de 7 iunie 2026 au fost efectuate trei percheziții domiciliare și două percheziții asupra unor autoturisme, în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunea de punere în circulație de valori falsificate. Anchetatorii susțin că, în perioada mai–iunie 2026, cei doi inculpați ar fi introdus în circuitul economic sute de bancnote contrafăcute. Astfel, la data de 8 mai 2026, unul dintre suspecți, cu sprijinul celuilalt, ar fi transmis gratuit 98 de bancnote false de 500 de euro pentru a fi puse în circulație.
De asemenea, la 7 iunie 2026, unul dintre inculpați, cu complicitatea celuilalt, ar fi transmis 199 de bancnote falsificate de 500 de euro și 118 bancnote falsificate de 1.000 de franci elvețieni, în schimbul sumei de 39.800 de euro. În aceeași zi, polițiștii au descoperit în autoturismul unuia dintre suspecți alte 808 bancnote false de 500 de euro, pregătite pentru a fi introduse în circuitul financiar. Toate bancnotele aveau aceeași serie de identificare.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, al tehnicienilor criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, precum și al Jandarmeriei Satu Mare și al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea. Cei doi inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în data de 8 iunie 2026 procurorii au solicitat arestarea lor preventivă. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Satu Mare a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile. Pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Ce spun procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare: ”Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, este împuternicit să aducă la cunoștință opiniei publice următoarele: Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare și ofițeri din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare au pus în executare în cursul zilei de 07.06.2026 un număr de 3 mandate de percheziție domiciliară la locuințele unor persoane fizice, precum și două percheziții asupra unor autovehicule. Activitățile operative sunt realizate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări față de doi inculpați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație de valori falsificate în formă continuată (3 acte materiale).
Investigațiile vizează faptele inculpaților din perioada mai-iunie 2026, după cum urmează:
La data de 08.05.2026, unul dintre inculpați, cu complicitatea celuilalt, a transmis cu titlu gratuit în vederea punerii în circulație un număr de 98 de bancnote falsificate din cupiura de 500 de euro.
La data de 07.06.2026 unul dintre inculpați, cu complicitatea celuilalt a transmis în vederea punerii în circulație un număr de 199 de bancnote falsificate din cupiura de 500 de euro și 118 bancnote falsificate din cupiura de 1000 de franci elvețieni în schimbul sumei de 39.800 euro. La aceeași dată a fost identificat în autoturismul unuia dintre inculpați un număr de 808 bancnote falsificate din cupiura de 500 de euro, bancnote deținute în vederea punerii în circulație, toate cu aceeași serie de identificare.
La activitățile desfășurate, procurorul de caz a beneficiat de suportul ofițerilor de poliție din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, a unor tehnicieni criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și cu sprijinul Jandarmeriei Satu Mare și a Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea.
Inculpații au fost reținuți pe o durată de 24 de ore, iar la data de 08.06.2026, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare a solicitat instanței arestarea preventivă a acestora pe o durată de 30 de zile. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Satu Mare a admis la data de 08.06.2026 propunerea formulată și a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați pe o durată de 30 de zile. Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.
