Comunitatea sătmăreană este în doliu după vestea trecerii la cele veșnice a inginerului Ferenc S., unul dintre cei mai apreciați specialiști din domeniul auto, cunoscut și respectat de generații întregi de șoferi pentru profesionalismul său desăvârșit. Conform informațiilor PresaSM, Ferenc S. s-a stins din viață astăzi, 15 iunie, la vârsta de doar 53 de ani, lăsând în urmă o profundă tristețe în rândul familiei, prietenilor, colaboratorilor și al numeroșilor clienți care i-au trecut pragul de-a lungul anilor.
Potrivit informațiilor PresaSM, astăzi, în jurul orei 16:00, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că o persoană s-ar afla decedată în incinta unui service auto situat pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Satu Mare. Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că este vorba despre un bărbat de 53 de ani, din municipiul Satu Mare, găsit decedat în incinta service-ului auto pe care îl deținea. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Județean Satu Mare în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.
Pentru mulți dintre cei care l-au cunoscut, numele său era sinonim cu excelența în domeniul sistemelor de climatizare auto. Într-o lume în care adevărații meșteri sunt tot mai greu de găsit, Ferenc S. era considerat de mulți drept „medicul aerului rece” din mașini, omul care găsea soluții acolo unde alții vedeau doar probleme. Mâinile sale pricepute și experiența acumulată în zeci de ani de muncă au transformat service-ul său într-un reper pentru șoferii din întreaga regiune.
Absolvent al Liceului „Mihai Eminescu” din Satu Mare și al Universității Babeș-Bolyai, Ferenc S. și-a construit cu răbdare și perseverență o carieră respectată, devenind nu doar un specialist de elită, ci și un om apreciat pentru caracterul său.
Mesajele de condoleanțe au început să curgă imediat după aflarea veștii.
„Cu profundă tristețe am aflat vestea trecerii la cele veșnice a domnului Ferenc S. A fost un om deosebit, un inginer valoros în domeniul auto, un profesionist adevărat și un vecin de mare caracter. L-am cunoscut ca pe un om harnic, săritor și mereu gata să ajute. Oamenii cu suflet mare rămân în amintirea noastră prin faptele lor și prin binele pe care l-au făcut celor din jur. Dumnezeu să-i mângâie pe cei rămași și să-i dea odihnă veșnică”, transmit apropiații.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!