Organizația Femeilor Social-Democrate (OFSD) Satu Mare s-a alăturat campaniei caritabile „Îmbracă un copil în haine noi de Paști”, inițiată de Asociația Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului, într-un demers dedicat sprijinirii copiilor aflați în situații vulnerabile.
În cadrul acțiunii, au fost pregătite 33 de pachete care au inclus îmbrăcăminte, încălțăminte și dulciuri, oferite copiilor din cadrul asociației, cu scopul de a le aduce bucurie înaintea Sărbătorilor Pascale.
La eveniment au participat mai mulți reprezentanți ai administrației locale și județene, printre care vicepreședinții Consiliului Județean Satu Mare, Roxana Petca și Cătălin Filip, viceprimarii municipiului Satu Mare, Cristina Tămășan-Ilieș și Raul Băbțan, consilierul local Mirela Suciu, dar și reprezentanți ai organizațiilor de tineret și femei ale PSD.
Acțiunea face parte dintr-o serie de inițiative devenite deja tradiție, OFSD Satu Mare fiind implicată constant în sprijinirea campaniilor derulate de asociație pentru copiii și familiile aflate în dificultate.
Președintele asociației, Tiberiu Văleanu, a transmis mulțumiri tuturor celor implicați, subliniind importanța solidarității și a implicării comunitare în susținerea celor vulnerabili.
Campania „Îmbracă un copil în haine noi de Paști” continuă astfel să mobilizeze comunitatea locală, oferind sprijin concret și speranță copiilor care au nevoie de ajutor.