L-ați văzut pe bărbatul din imagine?! Acesta a evadat din Penitenciarul Satu Mare și este căutat peste tot de către reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor, ai Inspectoratului Județean de Poliție, ai Inspectoratului Județean de Jandarmi și ai Poliției Locale.
Vă informăm că, sâmbătă, 27.06.2020, în jurul orei 11:30, s-a constatat că deţinutul VARGA MARIUS, în vârstă de 25 de ani, condamnat definitiv la trei ani și două luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiiunii de tâlhărie calificată, a părăsit un punct de lucru exterior de pe raza localității Satu Mare (GAZ penitenciar).
VIDEO. Cum decurg căutările pentru găsirea tânărului evadat
Acesta era clasificat în regim semi-deschis. În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare, Inspectoratul Judeţean al Jandarmeriei Satu Mare și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră.
”Menționăm că părăsirea fără autorizare a punctului de lucru aflat în exteriorul locului de deținere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani”, spun reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor.
La momentul părăsirii punctului de lucru, deţinutul purta: tricou roșu, blugi albaștri,teniși.
Pentru orice informaţie cu privire la persoana din fotografie, apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Satu Mare – la numărul de telefon: 0261/715.488 sau 0261/715.489
[gallery columns="1" size="full" ids="122984,122985"]
FOTO. Filmul evadării din Penitenciarul Satu Mare. Infractor periculos în libertate!
L-ați văzut pe bărbatul din imagine?! Acesta a evadat din Penitenciarul Satu Mare și este căutat peste tot de către reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor, ai Inspectoratului Județe...
Citește și
Actualitate
Investiții URIAȘE pentru calea ferată din județul Satu Mare. Gara Satu Mare va beneficia de sisteme moderne de semnalizare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Tragedie fără margini într-un județ din țară. Doi copii au murit înecați în râu
Actualitate
Poliția Satu Mare confirmă PresaSM: O femeie a murit după ce a căzut de la etajul al IV-lea al unui bloc
Actualitate
FOTO. Accident în Tășnad. PATRU pasageri au ajuns la Urgență după ce mașina a lovit un cap de pod
Actualitate
FOTOGALERIE. Accident spectaculos în județul vecin. Șoferul unui BMW a plonjat cu mașina în râu
Actualitate
Tragedie într-un bloc din Satu Mare. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul al patrulea
Actualitate
OPINIE | Când DIICOT vânează sursele jurnaliștilor, nu traficanții, avem o problemă de democrație
Actualitate
ANALIZĂ | Definitivatul la Satu Mare: aproape unul din trei profesori nu a reușit să promoveze examenul
Actualitate
FOTO/VIDEO. Cum s-a „dezumflat” marea captură de cannabis. Din 80 de kg au rămas doar 38. Numărătoare după metoda „șmen”? ;)
Actualitate