”După ce am dat primele lovituri de cuțit nu mai știu nimic. M-am blocat. Nu știu ce am făcut după”, a declarat criminalul.În schimb, i-au amintit polițiștii și procurorii ce a făcut, iar judecătorul se pare că a ales varianta organelor de cercetare penală.
Reporterii PresaSM au aflat că P. Ioan Iosif are 34 de ani și a fost văzut de mai multe ori în anturajul victimelor. Acesta se împrietenise cu Papp L., în vârstă de 74 de ani, ajungând în apartamentul acestuia de mai multe ori. Suspectul a fost văzut în ziua crimei, în jurul orei 15.30, în timp ce a ieșit din scara blocului cu hainele pline de sânge. Mai apoi, s-a dus într-un bar de pe Drumul Botizului, unde și-a schimbat hainele pline de sânge, iar mai apoi le-a lăsat într-o clădire situată în zona ștrandului, unde locuia în ultima vreme.
Acesta a fost reținut în zona Ștrandului, în spatele unor garaje din apropierea Podului de Fier, în vecinătatea blocului C29, de pe strada Traian Vuia, de către un echipaj de Poliție Locală.
Crima a avut loc într-un apartament de pe strada Ravernsburg. Un bătrân și un tânăr imobilizat la pat au fost găsiți uciși în propriul apartament. Surse au precizat pentru PresaSM că cei doi au prezentat leziuni deschise la nivelul gâtului.
Vecinii ne-au relatat și amănunte despre principalul suspect.
Una dintre vecine susține chiar că l-a atenționat pe bătrân să nu îl mai primească pe suspect în casă. Victima i-ar fi spus că sunt prieteni și îl ajută cu tânărul care se afla țintuit la pat. Femeia susține că victima și un individ înalt, cu barbă, de circa 35 de ani, ar fi fost de mai multe luni împreună cu victima și consumau împreună băuturi alcoolice la barul din colț.
“Aici s-ar fi cunoscut, la bufet. Merge, bea […] și apoi își vedea de treabă,” a declarat vecina bătrânului.[video_youtube id=""] Persoana obișnuia chiar să îl viziteze pe bătrân. Vecinii l-au avertizat să nu îl mai primească pe suspect în casă. Bătrânul le-ar fi replicat că îl ajută să îl barberească pe copilul țintuit la pat.
- Dublă crimă la Satu Mare Micro 15
“Știa că are bani. Are o fată în Anglia,” a spus vecina victimei.


