În colaborare cu luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale Maramureș au fost organizate mai multe exerciţii demonstrative de intervenţie. Situaţiile prin care luptătorii au trebuit să treacă au fost diferite: asigurarea şi luarea cu asalt a unui imobil în care s-au retras suspecţii unui jaf armat, intervenţia în cazul luării de ostatici într-o sală de sport şi anihilarea persoanei înarmate în cazul unui „active shooter”. Exerciţiile, la care au participat 35 de luptători, s-au desfăşurat în localităţile Apa şi Seini.
Antrenamentele dure, intervenţiile la limită, faţă în faţă cu infractori periculoşi, tragerile cu armament în condiţii de oboseală fizică şi stres sunt doar câteva dintre coordonatele care definesc trupele de intervenţii speciale. Cooperarea dintre luptătorii celor două judeţe, care pot necesita sprijin reciproc, dar şi experienţa oferită de instructorul slovac a făcut posibilă atingerea obiectivului urmărit: perfecţionarea deprinderilor de intervenţie la astfel de acţiuni speciale. FOTO. ”Intervenții” speciale ale mascaților din Satu Mare
Luptătorii Serviciilor de Acţiuni Speciale Satu Mare şi Maramureş au efectuat un stagiu comun de pregătire, beneficiind de expertiza unui instructor al trupelor speciale din Slovacia. „Mascaţii” repre...
Luptătorii Serviciilor de Acţiuni Speciale Satu Mare şi Maramureş au efectuat un stagiu comun de pregătire, beneficiind de expertiza unui instructor al trupelor speciale din Slovacia.
„Mascaţii” reprezintă forţa de intervenţie poliţienească de primă urgenţă în cadrul unei misiuni cu un grad mare de risc. Atunci când nu sunt solicitaţi să intervină la descinderi sau să prindă infractori periculoşi, zilele luptătorilor încep întotdeauna cu antrenamente.
Pe tot parcursul acestei săptămâni activitatea luptătorilor din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Satu Mare a fost concentrată în forma unui stagiu de pregătire ce a vizat activităţi în domeniul pregătirii fizice, tacticilor de intervenţie, tragerilor şi tehnicilor speciale de luptă.
În colaborare cu luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale Maramureș au fost organizate mai multe exerciţii demonstrative de intervenţie. Situaţiile prin care luptătorii au trebuit să treacă au fost diferite: asigurarea şi luarea cu asalt a unui imobil în care s-au retras suspecţii unui jaf armat, intervenţia în cazul luării de ostatici într-o sală de sport şi anihilarea persoanei înarmate în cazul unui „active shooter”. Exerciţiile, la care au participat 35 de luptători, s-au desfăşurat în localităţile Apa şi Seini.
Antrenamentele dure, intervenţiile la limită, faţă în faţă cu infractori periculoşi, tragerile cu armament în condiţii de oboseală fizică şi stres sunt doar câteva dintre coordonatele care definesc trupele de intervenţii speciale. Cooperarea dintre luptătorii celor două judeţe, care pot necesita sprijin reciproc, dar şi experienţa oferită de instructorul slovac a făcut posibilă atingerea obiectivului urmărit: perfecţionarea deprinderilor de intervenţie la astfel de acţiuni speciale.
În colaborare cu luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale Maramureș au fost organizate mai multe exerciţii demonstrative de intervenţie. Situaţiile prin care luptătorii au trebuit să treacă au fost diferite: asigurarea şi luarea cu asalt a unui imobil în care s-au retras suspecţii unui jaf armat, intervenţia în cazul luării de ostatici într-o sală de sport şi anihilarea persoanei înarmate în cazul unui „active shooter”. Exerciţiile, la care au participat 35 de luptători, s-au desfăşurat în localităţile Apa şi Seini.
Antrenamentele dure, intervenţiile la limită, faţă în faţă cu infractori periculoşi, tragerile cu armament în condiţii de oboseală fizică şi stres sunt doar câteva dintre coordonatele care definesc trupele de intervenţii speciale. Cooperarea dintre luptătorii celor două judeţe, care pot necesita sprijin reciproc, dar şi experienţa oferită de instructorul slovac a făcut posibilă atingerea obiectivului urmărit: perfecţionarea deprinderilor de intervenţie la astfel de acţiuni speciale. Citește și
Actualitate
Adolescent de 14 ani, inconștient după un conflict în Parcul Turnul Pompierilor. Poliția a deschis dosar penal
Actualitate
FOTO. Accident cumplit în județul vecin. Motocilist mort după ce s-a izbit de un copac și un microbuz
Actualitate
ANALIZĂ. Fake news-ul cu „taxa pe apa din fântâni”. Ce spune, de fapt, proiectul și de unde a pornit dezinformarea
Actualitate
FOTO. Poliția explică accidentul cu victime din Supur. Un TIR a proiectat o mașină în șanț
Actualitate
Proaspăt șofer, prins băut la volan în centrul Sătmarului. N-a fost singurul care a călcat pe bec
Actualitate
Accident în județul Satu Mare. Un biciclist a ajuns la spital. S-a lovit de mașina condusă de un tânăr șofer
Actualitate
ALERTĂ. Dronă doborâtă de un avion F-16 în spațiul aerian al României, deasupra județului Buzău
Actualitate
FOTO. Accident feroviar grav. Un tren cu aproape 200 de pasageri a lovit o autocisternă, care a luat foc
Actualitate
Amenzi de peste 11.000 de lei aplicate unui restaurant și unui bistro. Atenție mare de unde mâncați
Actualitate