FOTO. Neatenția unei șoferițe a băgat în spital două persoane. Concluzia polițiștilor
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție au dat publicității primele informații din ancheta privind accidentul rutier produs miercuri, în jurul orei 08.00, pe DN19, la ieșirea din localitate...
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție au dat publicității primele informații din ancheta privind accidentul rutier produs miercuri, în jurul orei 08.00, pe DN19, la ieșirea din localitatea Pișcolt. Eveniment care s-a soldat, în final, cu rănirea uşoară a două persoane.
O femeie, în vârstă de 55 de ani, din orașul Tășnad, în timp ce conducea un autoturism între localitățile Pișcolt și Valea lui Mihai, pe fondul neasigurării la efectuarea virajului la stânga pentru a pătrunde în curtea unei societăți comerciale, a intrat în coliziune laterală cu un autoturism aflat în depășire sa, condus de un tânăr de 27 de ani, din localitatea Pișcolt.
Astfel, autoturismul condus de tânăr a fost proiectat într-un cap de pod, după care s-a răsturnat pe partea carosabilă a drumului. Impactul s-a soldat cu rănirea uşoară a conducătorului auto și a pasagerei din dreapta lui. Cei doi au fost transportați la Spitalul Județean Satu Mare pentru îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
[gallery columns="1" size="full" ids="95716,95715,95714,95713"]
Citește și
Actualitate
Un sătmărean a băut o halbă de bere și o pălincă, apoi a distrus un stâlp de electricitate
Actualitate
Anvelope tăiate în plină stradă, în mod repetat, în municipiul Carei
Actualitate
Adrian Cozma prezintă documente AEP privind contractele PSD Satu Mare cu o firmă din familia Govor. Valoarea depășește un milion de lei
Actualitate
Batalionul 52 Geniu „Tisa” din Satu Mare face zeci de angajări. Nu aveți nevoie de Bacalaureat, salar atractiv
Actualitate
FOTO. Tâlhărie în plină stradă, la Satu Mare. O femeie de 62 de ani, atacată în timp ce se întorcea de la cumpărături
Actualitate
Șansa unei cariere în sănătate începe aici! Înscrie-te cu sau fără diplomă de BAC la Școala Postliceală „Henri Coandă” Satu Mare
Actualitate
Cătălin Cherecheș, fostul primar din Baia Mare, scapă de gratii. Judecătorii au decis eliberarea condiționată
Actualitate
Bilanțul unei zile de controale în Satu Mare: șofer băut, sute de sancțiuni și amenzi de peste 86.000 de lei
Actualitate
FOTO. Accident pe Drumul Careiului, în sensul giratoriu de la mall. O ambulanță a fost chemată la fața locului
Actualitate