Interesant este faptul că Drum Inserv Zalău – firma care execută lucrările de reabilitare a Podului Decebal din municipiul Satu Mare – nu și-ar fi asumat deficiențele apărute în stratul rutier al podului în primă fază, potrivit primarului Kereskenyi Gabor.
Reprezentanții firmei ar fi declarat că analizele de laborator au demonstrat faptul că mixtura asfaltului folosit a fost legală, la fel ca și tehnologia. Reprezentanții firmei ar acuza alte probleme ale podului, care nu ar fi fost prevăzute de către firma proiectantă și care au dus,. în final, la apariția acelor fisuri în asfalt.
FOTO. Podul Decebal a intrat în ”re-reabilitare”. Se circulă pe un singur sens
Podul Decebal este reasfaltat pe o porțiune, iar ciruclația rutieră se realizează pe un singur sens de mers. ”Având în vedere discuțiile purtate cu persoanele responsabile pentru realizarea lucrărilor...
Podul Decebal este reasfaltat pe o porțiune, iar ciruclația rutieră se realizează pe un singur sens de mers.
”Având în vedere discuțiile purtate cu persoanele responsabile pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a podului Decebal, s-a decis înlocuirea stratului de asfalt în zona fisurilor apărute, pe o suprafață de 300 metri pătrați (100 metri lungime și 3 metri lățime), pe partea dreaptă a podului, spre intersescția Burdea. De asemenea, se va interveni în dreptul rosturilor de dilatație. Ca urmare a acestei măsuri, începând de miercuri, 21 iunie, ora 9.00, pe podul Decebal circulația se va desfășura pe câte un singur sens, în ambele direcții, în dreptul lucrărilor. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă rugăm să respectați marcajele rutiere din zonă pentru evitarea evenimentelor nedorite”, este comunicatul de presă remis de către Primăria Satu Mare.
Interesant este faptul că Drum Inserv Zalău – firma care execută lucrările de reabilitare a Podului Decebal din municipiul Satu Mare – nu și-ar fi asumat deficiențele apărute în stratul rutier al podului în primă fază, potrivit primarului Kereskenyi Gabor.
Reprezentanții firmei ar fi declarat că analizele de laborator au demonstrat faptul că mixtura asfaltului folosit a fost legală, la fel ca și tehnologia. Reprezentanții firmei ar acuza alte probleme ale podului, care nu ar fi fost prevăzute de către firma proiectantă și care au dus,. în final, la apariția acelor fisuri în asfalt.
Interesant este faptul că Drum Inserv Zalău – firma care execută lucrările de reabilitare a Podului Decebal din municipiul Satu Mare – nu și-ar fi asumat deficiențele apărute în stratul rutier al podului în primă fază, potrivit primarului Kereskenyi Gabor.
Reprezentanții firmei ar fi declarat că analizele de laborator au demonstrat faptul că mixtura asfaltului folosit a fost legală, la fel ca și tehnologia. Reprezentanții firmei ar acuza alte probleme ale podului, care nu ar fi fost prevăzute de către firma proiectantă și care au dus,. în final, la apariția acelor fisuri în asfalt.
Citește și
Actualitate
Hoț din Satu Mare, dat de gol de trotineta personalizată. Banda adezivă nu tare l-a ajutat
Actualitate
Adolescentă trimisă în judecată după o agresiune șocantă într-un parc din Satu Mare. Victima a fost bătută până și-a pierdut cunoștința
Actualitate
FOTO/VIDEO. Sătmăreancă găsită în viață după ore de căutări. Jandarmul Bogdan Moisi este eroul zilei
Actualitate
Mobilizare a sătmărenilor pentru găsirea Emiliei Tătar. Acțiune de amploare în Homoroade
Actualitate
Cele mai noi filme se văd la Cineplexx, în incinta Shopping City Satu Mare. Blockbuster Night: Odiseea
Actualitate
Țeapă cu promisiuni de transport internațional. Printre victime se află și persoane din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO. Sătmăreni prinși în timp ce aruncă ilegal gunoaie. Semnalul de alarmă tras de Primărie
Actualitate
Furt incredibil în municipiul Satu Mare: i-a smuls lanțul de aur în timp ce îl îmbrățișa și săruta
Actualitate
Sătmăreancă dată dispărută. Polițiștii vă cer ajutorul
Actualitate