Poliția Rutieră Satu Mare încearcă tot felul de metode pentru a-i putea opri pe vitezomanii care circulă pe drumurile din județ. Astfel, ieri, în jurul orei 16.00, în zona localității Păulian, de pe Drumul Național 19, între municipiile Satu Mare și Carei, radarul mobil este disimulat într-un autoturism AUDI, parcat pe un cap de pod.
Părerile sunt împărțite între conducătorii auto. Unii consideră că aceste metode sunt singurele capabile să reducă gradul de mortalitate de pe șosele, unde șoferii indisciplinați se bazează pe aplicații precum Waze, care îi informează unde se află autospecialele inscripționate ale Poliției Rutiere. În toate țările dezvoltate există mașini de poliție neinscripționate.
Pe de altă parte, unii parlamentari vor ca Poliția Rutieră să nu mai folosească radare neinscripționate.
"Scopul principal al legii trebuie să rămână respectarea regulilor și conformarea conducătorilor la normele dorite de legiuitor, fapt ce nu se reflectă în comportamentul autorităților abilitate să vegheze respectarea acestor norme. Lucrătorii de poliție rutieră acordă o importanță mai mare constatării contravențiilor și aplicării de sancțiuni, astfel că de cele mai multe ori, utilizează aparate fixe sau mobile instalate pe autovehicule fără însemnele poliției rutiere și nu poartă, așa cum îi obligă legislația specifică, uniforma de polițist, cu înscrisuri și însemne.", spun inițiatorii unui proiect privind modificarea Codului Rutier.
