Un botez, cu zeci de persoane participante, a avut loc aseară la un restaurant de lux din municipiul Satu Mare, în zona intersecției de la Burdea, pe Drumul Careiului. Au fost trase jaluzelele, să nu atragă atenția asupra lor, apoi a început evenimentul.
Cert este faptul că astfel de evenimente sunt interzise conform ultimei decizii a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare.
La articolul zece se arată că: ”Pe perioada stării de alertă sunt interzise următoarele evenimente private: nunți, botezuri, mese festive și altele asemenea, în spații deschise sau închise”.
Reporterul PresaSM a luat legătura cu unul dintre patronii restaurantului, care a explicat că din punctul său de vedere nu s-ar fi încălcat legea.
”Nu a fost muzică, cu formație sau DJ. Nu a fost nicio petrecere. Au fost persoane cu certificat verde, care au ocupat doar 50 la sută din capacitatea restaurantului, conform legii. A fost ca și o zi obișnuită, când avem clienți în restaurant”, a explicat patronul restaurantului, la solicitarea PresaSM.