”Vreau să spun că sunt mândru că peste tot în Europa suntem și lucrăm. Andras Lakatos este un băiat care a lucrat în construcții, cu 80 lei de pe zi, ani de zile. Și-a încercat apoi norocul în Portugalia, la munci forestiere. În anul 2016, în vară, a ajuns singur în Germania, la un abator. Unde pentru el a fost foarte greu.
Singur a arătat că se poate să-și facă un viitor mai bun pentru familia și prietenii lui. El a dat lucru la rromii din Tășnad, la aproape 60 de persoane. Toți care au cerut ajutor au și primit ajutor.
În abator se lucrează fizic și foarte greu. El a ajutat mulți prieteni și familii. Un exemplu din nou că nu toți suntem la fel. Putem și vrem să facem un viitor mai bun pentru noi și pentru prieteni, etc. Mulți, foarte mulți, când cer ajutor se ascund. Dar Andras a dat locuri de muncă și a creat un grup unde poate să facă își facă un viitor cât mai multe familii! Felicitări”, a spus Tomi Danko. FOTO. Rromul cu suflet mare. A dus la muncă cinstită, în Germania, zeci de rromi din județ
Andras Lakatos este un rrom, originar din Tășnad. Sătul să trăiască de pe o zi pe alta în România, și-a luat inima în dinți și a plecat peste hotare. Nu a fost ușor. A lucrat în Slovacia, în Portugali...
Andras Lakatos este un rrom, originar din Tășnad. Sătul să trăiască de pe o zi pe alta în România, și-a luat inima în dinți și a plecat peste hotare. Nu a fost ușor. A lucrat în Slovacia, în Portugalia. A făcut cele mai grele munci. Dar nu s-a plâns. A mers mai departe pe drumul său.
Viața l-a dus în Germania, unde și-a făcut un rost. Dar nu a uitat de semenii săi. Așa că a ajutat circa 60 de persoane să își găsească un loc de muncă în Germania. Ceea ce înseamnă că au scăpat de sărăcie și își pot face un viitor mai bun.
Povestea lui Andras ne-a spus-o Tomi Danko, un alt tășnădean care a reușit să-și facă un rost în Marea Britanie.
”Vreau să spun că sunt mândru că peste tot în Europa suntem și lucrăm. Andras Lakatos este un băiat care a lucrat în construcții, cu 80 lei de pe zi, ani de zile. Și-a încercat apoi norocul în Portugalia, la munci forestiere. În anul 2016, în vară, a ajuns singur în Germania, la un abator. Unde pentru el a fost foarte greu.
Singur a arătat că se poate să-și facă un viitor mai bun pentru familia și prietenii lui. El a dat lucru la rromii din Tășnad, la aproape 60 de persoane. Toți care au cerut ajutor au și primit ajutor.
În abator se lucrează fizic și foarte greu. El a ajutat mulți prieteni și familii. Un exemplu din nou că nu toți suntem la fel. Putem și vrem să facem un viitor mai bun pentru noi și pentru prieteni, etc. Mulți, foarte mulți, când cer ajutor se ascund. Dar Andras a dat locuri de muncă și a creat un grup unde poate să facă își facă un viitor cât mai multe familii! Felicitări”, a spus Tomi Danko.
”Vreau să spun că sunt mândru că peste tot în Europa suntem și lucrăm. Andras Lakatos este un băiat care a lucrat în construcții, cu 80 lei de pe zi, ani de zile. Și-a încercat apoi norocul în Portugalia, la munci forestiere. În anul 2016, în vară, a ajuns singur în Germania, la un abator. Unde pentru el a fost foarte greu.
Singur a arătat că se poate să-și facă un viitor mai bun pentru familia și prietenii lui. El a dat lucru la rromii din Tășnad, la aproape 60 de persoane. Toți care au cerut ajutor au și primit ajutor.
În abator se lucrează fizic și foarte greu. El a ajutat mulți prieteni și familii. Un exemplu din nou că nu toți suntem la fel. Putem și vrem să facem un viitor mai bun pentru noi și pentru prieteni, etc. Mulți, foarte mulți, când cer ajutor se ascund. Dar Andras a dat locuri de muncă și a creat un grup unde poate să facă își facă un viitor cât mai multe familii! Felicitări”, a spus Tomi Danko. Citește și
Actualitate
FOTO. Șase copii din Satu Mare au dat astăzi o lecție de omenie: au mobilizat salvatorii pentru a salva un animal rănit din Someș
Actualitate
Curg dosarele penale după ce șoferul unui BMW a fugit de Poliție prin Satu Mare
Actualitate
FOTO. Accident în lanț, cu trei autoturisme, în municipiul Satu Mare. Un șofer a ajuns la Urgență
Actualitate
Una dintre cele mai importante firme din Satu Mare face angajări: FREZOR CNC și RECTIFICATOR. Salarii atractive, premii și masă caldă
Actualitate
FOTO. Percheziții la Satu Mare. Mascații au bătut inclusiv la ușile unor firme. Ce au descoperit polițiștii
Actualitate
Programul Rabla 2026 se schimbă. Ce mașini mai poți cumpăra și care sunt excluse complet din program
Actualitate
FOTO. Din ruină în sală de sport. Fosta centrală termică din Micro 16 prinde din nou viață
Actualitate
Amenzi de zeci de mii de lei, într-o singură zi, în județul Satu Mare. Cele mai mari le-au încasat șoferii
Actualitate
Satu Mare se pregătește pentru o vară extremă. Restricții pentru camioane, puncte de prim ajutor și plan special pentru localitățile fără apă
Actualitate