Scenă desprinsă parcă din filme, în Argeș. Un bătrân și o fetiță s-au salvat de pe plafonul unei mașini căzute într-un canal, titrează jurnaliștii de la Observator.
Momente de panică în comuna Băiculești, județul Argeș, după ce un autoturism a părăsit partea carosabilă și a căzut într-un canal. Potrivit presei locale, vârstnicul, care se afla la volanul mașinii, ar fi încercat să întoarcă automobilul în zona apropiată canalului dar a dat prea mult în spate, iar mașina a alunecat în apă. În mașină se afla și o fetiță, vecină cu șoferul.
Ambii au reușit să iasă la timp și s-au refugiat pe plafonul vehiculului, pe jumătate scufundat în apă.
La fața locului au intervenit prompt pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș, cu patru echipaje: o autospecială de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă, o barcă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Cei doi au fost observați stând pe plafonul mașinii, în mijlocul canalului, în timp ce ploua torențial. Salvatorii au acționat rapid, reușind să îi aducă în siguranță la mal.
Atât șoferul, cât și fetița au scăpat cu viață. Ei au fost preluați de echipajul SMURD și transportați la spital, suferind de hipotermie ușoară, dar fiind în stare bună.