Un bărbat va ajunge în fața instanței, fiind acuzat că a agresat violent o persoană într-un restaurant din municipiul Satu Mare. Atacul, surprins de camerele de supraveghere ale localului, ar fi fost comis cu mai multe obiecte luate chiar de pe masa la care cei implicați serviseră cina. Judecătoria Satu Mare a constatat legalitatea rechizitoriului și a probelor administrate și a dispus începerea judecății.
Incidentul s-a produs într-un local situat pe strada Botizului din municipiul Satu Mare. Potrivit informațiilor PresaSM, între inculpat și persoana vătămată ar fi izbucnit o discuție contradictorie, pe fondul consumului de alcool. Din declarația persoanei vătămate rezultă că, la un moment dat, inculpatul și-ar fi scăpat telefonul sub masă și i-ar fi cerut acesteia să îl ridice. După ce a fost refuzat, bărbatul și-ar fi recuperat singur telefonul, s-ar fi ridicat în picioare și ar fi luat un recipient din oliviera aflată pe masă, cu care ar fi început să lovească victima în zona feței.
Persoana agresată a susținut că a fost luată prin surprindere și că a încercat să se apere cu brațele, însă atacul ar fi continuat. Ulterior, aceasta a sunat la 112, la restaurant fiind trimise un echipaj de poliție și o ambulanță. Victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe, iar ulterior s-a prezentat la Serviciul de Medicină Legală Satu Mare. Certificatul medico-legal a stabilit că leziunile de la nivelul capului și feței necesitau 3-4 zile de îngrijiri medicale.
O probă importantă în dosar o reprezintă imaginile surprinse de sistemul de supraveghere al restaurantului. Anchetatorii au solicitat înregistrările realizate în seara incidentului, iar procesul-verbal de vizionare descrie în detaliu desfășurarea agresiunii. Conform documentului, la ora 20:45:10, inculpatul ar fi luat un recipient de pe masă și ar fi lovit victima în zona feței. După ce obiectul i-ar fi căzut din mână, ar fi luat un altul și ar fi aplicat aproximativ 5-6 lovituri în zona capului. Ulterior, ar fi luat un al treilea obiect de pe masă și ar fi continuat agresiunea.
La un moment dat, un alt bărbat a intervenit pentru a aplana conflictul, însă, potrivit imaginilor analizate de anchetatori, inculpatul i-ar mai fi aplicat victimei încă o lovitură. Câteva secunde mai târziu, persoana vătămată s-a ridicat de la masă pentru a efectua un apel telefonic. Anchetatorii au consemnat și că imaginile arată că persoana vătămată nu l-ar fi atacat pe inculpat înainte de declanșarea agresiunii și nici ulterior. În cursul audierilor, bărbatul acuzat s-a prevalat de dreptul la tăcere.
Victima a precizat în timpul anchetei că inculpatul nu ar fi contactat-o pentru o eventuală împăcare și că nu dorește să își retragă plângerea, solicitând continuarea cercetărilor și tragerea acestuia la răspundere penală.
Dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Satu Mare în luna iulie 2026. În procedura de cameră preliminară nu au fost formulate cereri sau excepții, iar magistratul a constatat că rechizitoriul îndeplinește condițiile legale și că probele au fost administrate legal.
Prin încheierea pronunțată în 26 august 2026, Judecătoria Satu Mare a dispus începerea judecății pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe. Inculpatul, mecanic auto de profesie și fără antecedente penale menționate în document, se află în prezent în arest la domiciliu într-o altă cauză. Încheierea poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare. Bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
