Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gherța Mică au desfășurat, marți, 25 august, o acțiune de control pe principalele artere rutiere din localitate, cu sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român (RAR) Satu Mare.
În doar trei ore, între 07:00 și 10:00, polițiștii au verificat 36 de autoturisme și 36 de persoane, fiind aplicate 20 de amenzi, în valoare totală de peste 3.000 de lei.
Controalele au urmărit în special respectarea legislației rutiere și depistarea autovehiculelor care prezintă probleme tehnice și care pot reprezenta un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.
Inspectorii RAR au verificat, la rândul lor, autoturismele oprite de polițiști. În urma verificărilor tehnice, trei certificate de înmatriculare au fost reținute, iar un autoturism a fost imobilizat, după ce au fost constatate defecțiuni tehnice grave.
Acțiunea face parte din activitățile desfășurate de polițiștii sătmăreni pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor.
Poliția le recomandă șoferilor să respecte limitele de viteză, să nu conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive și să evite depășirile în zonele în care acestea sunt interzise. De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiți să verifice starea tehnică a mașinilor și să nu circule cu vehicule care au probleme la sistemele de frânare, direcție, iluminare sau evacuare.
Peste 160 de amenzi aplicate în județ într-o singură zi
Acțiunile polițiștilor au continuat pe întreg teritoriul județului Satu Mare. În data de 25 august, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice au fost aplicate peste 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 45.000 de lei.
În ceea ce privește activitățile de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier, polițiștii sătmăreni au aplicat peste 160 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 70.000 de lei.