FOTO. Tânăra elevă genială din județul Satu Mare. Inteligență care a uimit lumea
Raluca Grigoraș, o elevă din Negrești-Oaș, care până acum a studiat în Baia Mare a câștigat o bursă de studii în Tanzania grație performanțelor sale. Raluca va avea șansa de a studia într-o țară exoti...
Raluca Grigoraș, o elevă din Negrești-Oaș, care până acum a studiat în Baia Mare a câștigat o bursă de studii în Tanzania grație performanțelor sale. Raluca va avea șansa de a studia într-o țară exotică și spune că va folosi cunoștințele acumulate pentru a încerca să schimbe ceva în lume.
Pe Raluca o așteaptă o experiență de neuitat, una pe care și-a dorit-o încă de când a aflat de United World College, școala care le oferă elevilor posibilitatea de a studia ceea ce îi pasionează. Olimpică la matematică și chimie, Raluca a avut și un hobby mai puțin obișnuit, unul care i-a adus și titlul de campioană națională. La doar 16 ani, Raluca a reușit, în doar 48 de secunde, legată la ochi, să rezolve cubul rubik
"Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să studiez in Africa...dar iata-ma acum, când doar 3 saptamani mă mai despart de ceea ce va fi cea mai mare schimbare prin care am trecut și, cu siguranță, o experiență care imi va schimba viata. Acum 1 an, în liceul la care învăț (sau am învățat până acum ), în amfiteatrul școlii au apărut cinci tineri, toți de origini diferite. Ne-au povestit despre școala lor, UWC, iar eu m-am îndrăgostit instant. Liceul la care am visat, în care fiecare studiază ce il pasionează, într-un mod practic, în care se pune accent pe voluntariat și dezvoltare personală în locul învățatului mecanic, chiar există. Mai mult, locuind într-un campus cu oameni din toată lumea, au oportunitatea de a învăța chiar de la ei despre idei, culturi, realități," povestește tânăra sătmăreancă.
În ceea ce privește experiența din Tanzania, Raluca este convinsă că o va ajuta să dobândească instrumentele și cunoștințele necesare pentru a schimba ceva în lume.
"Mi s-a parut pur si simplu extraordinar, așa că am aplicat, iar spre surprinderea mea am fost acceptată în colegiul cel mai nou in program, localizat in Tanzania. Wow, Tanzania. Nu mi-a venit să cred, iar nici acum nu cred că sunt total conștientă de tot ce mi se întâmplă. In materie de așteptări, sunt convinsă că experiența UWC mă va transforma într-o persoană mai bună, cu o viziune mai largă asupra lumii, înarmată cu instrumentele și cunoștintele necesare pentru a schimba ceva în lume," mai spune Raluca.
Cu siguranță că experiența va fi una de neuitat, dar Raluca este realistă și este pregătită să facă față încercărilor, pășind în afara zonei sale de confort.
"Sunt foarte recunoscătoare pentru șansa care mi-a fost oferită, dar recunosc că am avut momente în care frica de necunoscut și de o schimbare atât de mare a pus stăpânire pe mine. Știu că nu va fi ușor, dar e important că mi-am găsit curajul să pășesc cu mult în afara zonei de confort și să mă bucur de cea mai extraordinară experiență pe care o pot avea, cei 2 ani la UWC," mai spune olimpica.
Citește și
Actualitate
O femeie a vrut să se arunce în Someș, în județul Satu Mare. A fost oprită de iubit, la timp
Actualitate
FOTO/VIDEO. Incendiu puternic la Sâi. Au ars 120 de baloți de paie. Pompierii avertizează sătmărenii
Actualitate
Incident incredibil la Mănăstirea Bixad. Șofer băut, a lovit cu duba o persoană în scaun rulant
Actualitate
Noapte de coșmar după botez. Și-a luat bebelușul și a fugit la părinți, soțul a venit și a spart geamul
Actualitate
Primarul Kereskenyi: ”Primăria nu cedează șantajului. Beny Alex vrea 26 milioane de lei din banii sătmărenilor pentru ștrandul pe care l-a distrus”
Actualitate
FOTO/VIDEO. Liber la demenți! Incendii provocate de inconștienți în mai multe zone din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO. Filtre pe drumurile sătmărene ce duc către frontiera cu Ungaria. Sute de mașini verificate, amenzi de mii de lei
Actualitate
Focare de hepatită A în mai multe localități din județul Satu Mare. Zeci de cazuri raportate într-o singură lună
Actualitate
FOTO. Beneficiile apei termale de la Tășnad sunt de neegalat
Actualitate