Până pe 1 octombrie e termenul de finalizare a porțiunii cuprinsă între DN 19 (Oradea – Satu Mare) km 9+665 – DN 19 A (Petea) km 13+590 din cadrul Variantei de Ocolire a Municipiului Satu Mare, a declarat astăzi deputatul și președintele PNL Satu Mare, Adrian Cozma, care a mai precizat că s-a asigurat că lucrările sunt în grafic și că la început de toamnă se va circula pe porțiunea din centura orașului care cuprinde și podul peste râul Someș.
”Obiectivul e scoaterea traficului greu și de tranzit din interiorul municipiului prin fluidizarea traficului intern și internațional, care intră în țară prin partea de vest, în zona localității Petea și de desfășoară pe DN 19 și DN 19A.
Beneficiile le știm cu toții: reducerea duratei de transport, creșterea confortului și siguranței în trafic, dezvoltarea zonelor pe care le va deservi varianta de ocolire, economie de combustibil, fluidizarea traficului din zonă, asigurarea condițiilor activității de aprovizionare și reducerea perioadelor și costurilor de transport”, a arătat Adrian Cozma.
Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare are o lungime de 19,540 km, intersectându-se cu DN 19 (km 128+000) Oradea – Satu Mare, la km 9+665 al variantei. E o investiție bună pentru noi din toate punctele de vedere care va și deschide noi oportunități economice pentru toată zona din jurul municipiului Satu Mare.