Polițiștii de proximitate din Satu Mare au primit o solicitare mai puțin obișnuită. Un sătmărean care nu avea aparținători i-a rugat pe oamenii legii să îi facă cumpărăturile, având în vedere că este în izolare la domiciliu. Oamenii legii au reacționat prompt și i-au adus acestuia toate cele necesare.
Un sătmărean aflat în izolare la domiciliu s-a văzut în imposibilitatea de a-și face cumpărăturile și cum nu a avut la cine să apeleze, i-a rugat pe oamenii legii să îl ajute cu cumpărăturile. Zis și făcut, oamenii legii sătmăreni au reacționat prompt și l-au ajutat pe sătmărean să se aprovizioneze, doar să respecte legea și să rămână în izolare la domiciliu.
"De la intrarea în vigoare a măsurilor dispuse prin Ordonanțele Militare, polițiștii desfășoară activități specifice de control pentru verificarea respectării acestor măsuri de către cetățeni. În timpul desfășurării misiunilor specifice de control a persoanelor care au obligația de a sta în izolare la domiciliu, ieri 5 aprilie, polițiștii de proximitate sătmăreni, s-au întâlnit cu o situație inedită, primind din partea unui cetățean, din municipiul Satu Mare, care nu avea posibilitatea să-și asigure bunurile pentru necesitățile de bază și nici aparținători care să-i aducă cele necesare, rugămintea de a-i face polițiștii cumpărăturile. Nu este prima dată când polițiștii sătmăreni primesc astfel de solicitări de ajutor din partea cetățenilor și desigur nici de această dată nu au rămas indiferenți. Mulțumirile persoanei la adresa polițiștilor, care l-au ajutat, au fost transmise cu sufletul deschis, bucuros că nu este singur în această perioadă dificilă", se arată într-un comunicat de presă al IPJ Satu Mare.
[gallery columns="1" size="full" ids="115297,115296,115295"]
Sursa: IPJ Satu Mare
FOTO. Tineri polițiști din Satu Mare, cumpărături pentru un sătmărean în izolare
Polițiștii de proximitate din Satu Mare au primit o solicitare mai puțin obișnuită. Un sătmărean care nu avea aparținători i-a rugat pe oamenii legii să îi facă cumpărăturile, având în vedere că este ...
Citește și
Actualitate
Dintr-o familie modestă, spre Facultatea de Medicină. Povestea Olimpiei, tânăra romă care refuză să lase sărăcia să-i decidă viitorul
Actualitate
Incendiu puternic într-o locuință din județul Satu Mare. Proprietarul a ajuns la spital după ce a inhalat fum
Actualitate
Victorie, în premieră, în instanță pentru o șoferiță din Satu Mare. Asigurator obligat să plătească integral daunele morale
Actualitate
Revoltă în PNL Satu Mare. Zeci de liberali ies în stradă împotriva conducerii lui Adrian Cozma, după schimbarea liderilor din Satu Mare și Carei
Actualitate
VIDEO. Scrisoare deschisă către Patriarhia Română. Mircea Govor anunță un nou demers împotriva deputatului Adrian Cozma
Actualitate
FOTO. Care este starea sătmărencei înjunghiate de fostul iubit. Cei doi copii ai femeii, luați în plasament
Actualitate
De două ori beat la volan în doar două luni. S-a urcat din nou la volan, a provocat un accident și ajunge la închisoare
Actualitate
FOTO. Controale ample în trafic la Satu Mare: amenzi de peste 17.000 de lei și 14 certificate de înmatriculare reținute. Trei șoferi s-au ales cu dosare penale
Actualitate
FOTO. Tentativă de omor în Tarna Mare. Un bărbat de 27 de ani a fost arestat preventiv după ce și-ar fi atacat concubina cu un cuțit
Actualitate