Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Un paramedic SMURD critică Urgențele Carei: ”Acum aș fi fost mort”

Un paramedic din cadrul SMURD Carei a ajuns la Camera de Gardă a Spitalului Municipal Carei cu o stare de rău. Pacientul s-a arătat nemulțumit de tratamentul de care ar fi beneficiat la camera de gard...

FOTO. Un paramedic SMURD critică Urgențele Carei: ”Acum aș fi fost mort”

Un paramedic din cadrul SMURD Carei a ajuns la Camera de Gardă a Spitalului Municipal Carei cu o stare de rău. Pacientul s-a arătat nemulțumit de tratamentul de care ar fi beneficiat la camera de gardă și susține că dacă nu ar fi apelat la sfaturile fratelui său, medic în Germania, acum ar fi decedat.

În prezent, pacientul se află internat la Reanimare, la Spitalul Județean Baia Mare, cu diagnosticul: embolie pulmonară.

Reporterii PresaSM au contactat conducerea Spitalului Municipal Carei pentru un punct de vedere, urmând ca acesta să fie publicat în măsura în care va fi furnizat.

Redăm mai jos postarea paramedicului SMURD:

”În data de 12.11.2022, sâmbătă dimineața, la ora 09.45, am ajuns la Unitatea de Primiri Urgente Carei, adus de SMURD Carei, unde (…) nu prea ați avut timp de mine, chit că eram cianotic (nu palid), ați spus clar ce să fac cu tine, continuând injuriile adresate colegilor dumneavoastră, și spunând celor doua asistente: azi nu e zi de internări.

Apoi mi-ați făcut un EKG, în urma declarațiilor mele, fără a asculta, și un set de analize de sânge, cu toate ca ați văzut că nu eram în stare să mă deplasez, m-ați trimis pe jos cu doamna infirmieră să mi se pună o perfuzie de ringer și calciu, apoi nici nu v-ați sinchisit să citiți analizele și ați trimis-o pe infirmieră cu o rețetă să mă duc să-mi fac o gastroendoscopie, neștiind ce legătură are cu lipsa mea de aer acută.

Spre norocul meu, doamna infirmieră, la cererea mea, mi-a adus rezultatul analizelor cerute de dumneavoastră și EKG-ul, și din nou norocul meu că le-am trimis fratelui meu în Germania, care este medic internist, el citind rezultatele m-a oprit din deplasarea către casă făcută de dumneavoastră și m-a trimis direct la Urgențe Baia Mare.

Știți de ce? Pentru că conform analizelor făcute la Carei, la cererea dumneavoastră, aveam EMBOLIE PULMONARĂ, știți, o boală din care se moare ușor.

Deci de sâmbătă de la 4 sunt la Reanimare la Spitalul Județean Baia Mare, așa că dacă vă ascultam pe dumneavoastră azi familia mea participa la înmormântare. Țin să vă anunț pe această cale că în momentul în care voi ieși și voi fi mai bine am să fac plângere peste tot la toate forurile competente împotriva dumneavoastră și nu am să mă liniștesc până nu veți fi pedepsit. Cu stimă, al dumneavoastră pacient care a supraviețuit”.

Facem precizarea că până la clarificarea situației, persoanele invocate beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 3 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 15 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 20 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 20 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 22 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 23 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

17 aprilie 2026
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite