Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO/VIDEO. Accident cu multiple victime în județul Satu Mare! Două mașini s-au răsturnat

Accident grav în localitatea Borlești din județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 13.30. Potrivit informațiilor PresaSM, două mașini au intrat în coliziune, după care s-au răsturn...

FOTO/VIDEO. Accident cu multiple victime în județul Satu Mare! Două mașini s-au răsturnat

Accident grav în localitatea Borlești din județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 13.30. Potrivit informațiilor PresaSM, două mașini au intrat în coliziune, după care s-au răsturnat în afara părții carosabile.

Martorii au precizat pentru PresaSM că șoferul unui autoturism Audi s-ar fi angajat într-o depășire, intrând în coliziune cu un autoturism Opel, al cărui șofer a schimbat direcția de mers pentru a intra într-o curte.

Șoferul Audi-ului ar fi încercat să facă reîncadrarea pe banda sa de mers, dar aripa din spate a mașinii ar fi fost acroșată de aripa din față a Opelul-ului. Mai multe persoane din cele două mașini, dar și o femeie care circula pe marginea drumului, fiind acroșată de unul dintre vehicule, au fost preluate de către echipajele medicale de prim-ajutor.

ACTUALIZARE 18.10: Planul Roșu de Intervenție a fost activat

ACTUALIZARE 16.40: Șapte persoane au ajuns la spital în urma accidentului. Printre răniți sunt și doi copii.

ACTUALIZARE 14.40: Surse judiciare au precizat pentru PresaSM că - potrivit primelor cercetări - șoferul din față, care a schimbat direcția de mers, fără să se asigure corespunzător, ar părea să fie vinovat.

La fața locului au ajuns două echipaje de prim-ajutor al celor de la SMURD, respectiv un echipaj de descarcerare al celor de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier.

Știre în curs de actualizare…

Citește și

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite