Un șofer judecat pentru că a lovit o femeie pe trecerea de pietoni, la Satu Mare: instanța a stabilit JOI,19.02.2026, o pedeapsă de 9 luni de închisoare, dar a amânat aplicarea pedepsei. Victima primește 200.000 lei daune morale. Concret, Judecătoria Satu Mare a pronunțat joi, 19 februarie 2026, o sentință într-un dosar de vătămare corporală din culpă, după un accident rutier produs în municipiul Satu Mare, pe bulevardul I.C. Brătianu, în zona trecerii de pietoni.
Accidentul: lovită pe trecere, proiectată pe asfalt
Potrivit informațiilor PresaSM, accidentul s-a produs în dimineața zilei de 19 septembrie 2024, în jurul orei 08:40, când inculpatul, aflat la volanul unei autoutilitare Volkswagen Transporter, a ajuns la trecerea pentru pietoni și nu a acordat prioritate unei femei care traversa regulamentar, pe marcaj, într-o zonă semnalizată corespunzător. Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere a Poliției Locale, vizionate în anchetă, arată momentul în care victima se angajează în traversare, iar autoutilitara o lovește, femeia fiind proiectată pe carosabil în fața vehiculului. La scurt timp, mai multe persoane se apropie de victimă, iar șoferul coboară și el din mașină.
Un martor audiat în cauză a declarat că femeia a fost „aruncată în aer” în urma impactului și a rămas conștientă, dar întinsă pe asfalt până la sosirea echipajului medical, el fiind cel care a sunat la 112.
100–110 zile de îngrijiri medicale. Operații și recuperare
Raportul de expertiză medico-legală întocmit în dosar a consemnat că victima a suferit leziuni traumatice ce au necesitat 100–110 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. În declarația dată în cursul urmăririi penale, persoana vătămată a arătat că a fost internată la ortopedie, a suportat intervenții chirurgicale (una după circa 10 zile de la accident, apoi o a doua la câteva zile distanță) și că, la momentul audierii, se putea deplasa doar cu ajutorul cadrului, având piciorul imobilizat în orteză, urmând control și recuperare.
Șoferul: „m-a orbit soarele”
În fața anchetatorilor, inculpatul a recunoscut accidentul și a explicat că ar fi fost „orbit” de soare în momentul apropierii de trecerea de pietoni, motiv pentru care a coborât parasolarul, iar atunci ar fi observat victima prea târziu. Buletinele de analiză toxicologică au arătat că nici șoferul, nici victima nu consumaseră alcool. Inculpatul a susținut că, după accident, a ținut legătura cu persoana vătămată, a vizitat-o de două ori la spital și a comunicat ulterior telefonic, exprimând regret pentru cele întâmplate și arătând că este de acord să presteze muncă în folosul comunității, dacă se va impune.
Instanța a reținut culpa exclusivă a inculpatului și încălcarea obligațiilor legale privind acordarea priorității pietonilor angajați în traversare prin locuri marcate și semnalizate.
Soluția instanței: 9 luni închisoare, dar pedeapsa e amânată
Judecătoria a stabilit pentru inculpat pedeapsa de 9 luni de închisoare, însă a dispus amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii. Pe latura civilă, femeia lovită pe trecere a cerut, prin acțiunea civilă, 250.000 lei daune morale și 31.192 lei daune materiale. Instanța a admis cererea în parte, apreciind că prejudiciul moral este cert și important (suferințe fizice, traume psihice, schimbarea majoră a vieții cotidiene, recuperare), dar a stabilit un cuantum mai mic decât cel solicitat.
Astfel, asigurătorul RCA, indicat în hotărâre ca parte responsabilă civilmente, a fost obligat la plata către victimă a: 200.000 lei cu titlu de daune morale; 4.947,82 lei cu titlu de daune materiale (incluzând cheltuieli dovedite și diminuări de venit, în limitele probelor).
