Astăzi, 3 iunie, în jurul orei 17:50, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe situate pe strada Dealului, din municipiul Satu Mare.
La locul evenimentului au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă, încadrate de 10 cadre militare.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului, afectând o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, concomitent cu măsuri de protecție pentru limitarea propagării flăcărilor la întreaga construcție și la proprietățile învecinate.
Intervenția promptă a echipajelor a contribuit la împiedicarea extinderii incendiului și la reducerea pagubelor materiale.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Reamintim cetățenilor importanța verificării periodice a instalațiilor electrice și utilizării acestora în condiții de siguranță, pentru prevenirea unor astfel de evenimente.