Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO/VIDEO. Incendiu mare de vegetație în județul Satu Mare. S-au mobilizat localnicii

Un incendiu de vegetație a fost raportat în această seară de mai mult locuitori din zona Valea Vinului. Potrivit acestora, ar fi vorba tot despre un incendiu de vegetație, izbucnit ca urmare a arderil...

FOTO/VIDEO. Incendiu mare de vegetație în județul Satu Mare. S-au mobilizat localnicii

Un incendiu de vegetație a fost raportat în această seară de mai mult locuitori din zona Valea Vinului. Potrivit acestora, ar fi vorba tot despre un incendiu de vegetație, izbucnit ca urmare a arderilor necontrolate.

PresaSM a contactat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Satu Mare, care a transmis că până la ora 20:00 nu fusese anunțat niciun incendiu în zona respectivă.

Potrivit martorilor, localnicii din comunitate s-au mobilizat și încearcă să intervină pentru a opri extinderea flăcărilor. Nu avem informații cu privire la o intervenție și a pompierilor, dar în zonă sunt și Servicii de Voluntari.

Incendiul vine după ce pompierii din zona Crucișor-Valea Vinului s-au luptat la începutul weekend-ului cu un alt incendiu de vegetație care a pârjolit nu mai puțin de două hectare și care amenința să se extindă și la pădurea învecinată.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat că apelează şi la ajutorul preoţilor pentru a limita numărul incendiilor de vegetaţie şi a anunţat că preoţii din zonele rurale vor citi după slujbă un mesaj despre pericolul pe care îl constituie aceste incendii. El a explicat că în această perioadă incendiile de vegetaţie şi de pădure nu pot fi puse pe seama temperaturilor ridicate sau că ar fi fost provocate de un fulger, ci reprezintă acţiunea intenţională a unor oameni.

În județul vecin, o femeie în vârstă de 67 de ani a murit într-un incendiu de vegetație, tot la acest final de săptămână. Doar în luna martie, în primele opt zile, la nivel național au ars peste 4600 de hectare.

”Avem incendii de pădure, în luna ianuarie au fost vorba de 650 de hectare arse, în luna februarie – 4400 de hectare arse, iar în luna martie, numai în primele opt zile – 4600 de hectare arse. (...) La acest moment nu putem să punem aceste incendii de vegetaţie, de pădure pe seama temperaturilor crescute, pe seama fulgerului, noi putem să le punem doar pe seama unor acţiuni intenţionate ale unor oameni, care fie s-au obişnuit să facă acest lucru de mult timp, fie că unii îl fac intenţonat să cureţe unele câmpuri sau să dea foc într-o zonă unde există vegetaţie uscată”, a declarat şeful DSU. El a precizat că în urma acestor incendii o femeie de 67 de ani din Maramureş a fost găsită carbonizată, o altă persoană, din judeţul Vâlcea, a suferit arsuri, iar un pompier a fost rănit după ce a căzut o creangă pe el şi este internat în spital. 

Citește și

Dintr-o familie modestă, spre Facultatea de Medicină. Povestea Olimpiei, tânăra romă care refuză să lase sărăcia să-i decidă viitorul
Actualitate

Dintr-o familie modestă, spre Facultatea de Medicină. Povestea Olimpiei, tânăra romă care refuză să lase sărăcia să-i decidă viitorul

13 iulie 2026
Incendiu puternic într-o locuință din județul Satu Mare. Proprietarul a ajuns la spital după ce a inhalat fum
Actualitate

Incendiu puternic într-o locuință din județul Satu Mare. Proprietarul a ajuns la spital după ce a inhalat fum

13 iulie 2026
Victorie, în premieră, în instanță pentru o șoferiță din Satu Mare. Asigurator obligat să plătească integral daunele morale
Actualitate

Victorie, în premieră, în instanță pentru o șoferiță din Satu Mare. Asigurator obligat să plătească integral daunele morale

13 iulie 2026
Revoltă în PNL Satu Mare. Zeci de liberali ies în stradă împotriva conducerii lui Adrian Cozma, după schimbarea liderilor din Satu Mare și Carei
Actualitate

Revoltă în PNL Satu Mare. Zeci de liberali ies în stradă împotriva conducerii lui Adrian Cozma, după schimbarea liderilor din Satu Mare și Carei

13 iulie 2026
VIDEO. Scrisoare deschisă către Patriarhia Română. Mircea Govor anunță un nou demers împotriva deputatului Adrian Cozma
Actualitate

VIDEO. Scrisoare deschisă către Patriarhia Română. Mircea Govor anunță un nou demers împotriva deputatului Adrian Cozma

13 iulie 2026
FOTO. Care este starea sătmărencei înjunghiate de fostul iubit. Cei doi copii ai femeii, luați în plasament
Actualitate

FOTO. Care este starea sătmărencei înjunghiate de fostul iubit. Cei doi copii ai femeii, luați în plasament

13 iulie 2026
De două ori beat la volan în doar două luni. S-a urcat din nou la volan, a provocat un accident și ajunge la închisoare
Actualitate

De două ori beat la volan în doar două luni. S-a urcat din nou la volan, a provocat un accident și ajunge la închisoare

13 iulie 2026
FOTO. Controale ample în trafic la Satu Mare: amenzi de peste 17.000 de lei și 14 certificate de înmatriculare reținute. Trei șoferi s-au ales cu dosare penale
Actualitate

FOTO. Controale ample în trafic la Satu Mare: amenzi de peste 17.000 de lei și 14 certificate de înmatriculare reținute. Trei șoferi s-au ales cu dosare penale

13 iulie 2026
FOTO. Tentativă de omor în Tarna Mare. Un bărbat de 27 de ani a fost arestat preventiv după ce și-ar fi atacat concubina cu un cuțit
Actualitate

FOTO. Tentativă de omor în Tarna Mare. Un bărbat de 27 de ani a fost arestat preventiv după ce și-ar fi atacat concubina cu un cuțit

13 iulie 2026
Își supraveghea soția din mașină și îi fotografia locuința. A amenințat că incendiază mașina ”amantului”
Actualitate

Își supraveghea soția din mașină și îi fotografia locuința. A amenințat că incendiază mașina ”amantului”

13 iulie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite