Un accident rutier mai puțin obișnuit s-a produs vineri dimineață, în jurul orei 08:00, în curtea Serviciului de Ambulanță din municipiul Zalău, după ce o șoferiță în vârstă de 74 de ani a pierdut controlul autoturismului în timpul unei manevre de parcare și a ajuns cu mașina peste alte trei autoturisme aflate într-o parcare situată la un nivel inferior, informează salajulliber.ro
Incidentul a avut loc în curtea unei unități medicale din municipiul Zalău, în zona clinicii Salvosan Ciobanca, iar apelul la numărul unic de urgență 112 a mobilizat de urgență polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău. Potrivit informațiilor transmise de autorități, femeia, originară din comuna Surduc, încerca să parcheze autoturismul în curtea clinicii, însă, din primele verificări efectuate la fața locului, se pare că aceasta nu s-ar fi asigurat corespunzător în timpul manevrei.
Mașina a trecut peste marginea parcării și a plonjat în curtea Serviciului Județean de Ambulanță Sălaj, unde a căzut peste trei autoturisme parcate. Impactul a provocat avarii serioase celor trei mașini aparținând, din câte se pare, unor angajați aflați în serviciu. Imaginile surprinse imediat după accident au arătat autoturismul femeii suspendat peste celelalte vehicule, scena stârnind uimire atât în rândul trecătorilor, cât și al pacienților aflați în zonă.
Din fericire, în momentul producerii accidentului nimeni nu se afla în apropierea mașinilor avariate, astfel că evenimentul s-a soldat exclusiv cu pagube materiale. Nicio persoană nu a fost rănită. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul. Cazul este tratat ca un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.