Astăzi, Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare a desfășurat un amplu exercițiu tactic în perimetrul Tribunalului Satu Mare, prin care au fost puse în practică mai multe scenarii de criză. Activitatea a început la ora 09:00 și a făcut parte din planul periodic de pregătire al instituției, obiectivul principal fiind verificarea capacității de reacție și a modului de acțiune în cazul apariției unor situații critice.
Exercițiu de amploare după un scenariu parcă rupt din filme a avut loc în această dimineață la Satu Mare. Cei care au trecut prin zona Tribunalului Satu Mare au putut să vadă o desfășurare impresionantă de forțe, cu jandarmi, mascați, polițiști, trupe antitero dar și pompieri.
Autoritățile au vrut să verifice modul în care oamenii legii sunt pregătiți pentru a interveni în cazuri grave, iar totul s-a desfășurat după un scenariu parcă rupt din filme.
Astfel, totul ar fi început cu un scandal provocat de cetățeni chiar în interiorul unei săli de judecată. Lucrurile au escaladat și mai mulți susținători ai cetățenilor ar fi încercat să forțeze intrarea în clădirea de justiție. Mai mult decât atât, scandalul s-ar fi lăsat și cu luare de ostatici, dar și un incendiu. Iar trupele de intervenție au trebuit să se asigure că reușesc să îi rețină pe infractori, să îi scoată în siguranță și fără incidente afară din clădire și să restabilească ordinea.

Pe durata exercițiului au fost instituite restricții temporare de circulație în zona Tribunalului, iar cetățenii au fost rugați să respecte indicațiile forțelor de ordine și să manifeste înțelegere față de eventualele inconveniente.
La exercițiu, alături de jandarmi, au participat și reprezentanți ai altor instituții cu atribuții în domeniul siguranței și protecției populației. Scenariile simulate au urmărit testarea cooperării interinstituționale, eficiența comunicării și coordonarea în timp real a forțelor implicate.




Reprezentanții Jandarmeriei au subliniat că astfel de activități contribuie la creșterea nivelului de pregătire a personalului și la consolidarea parteneriatelor între structurile responsabile cu gestionarea situațiilor de urgență, scopul final fiind creșterea siguranței comunității.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare a transmis că nu a existat niciun pericol real pentru populație, exercițiul având exclusiv rol de pregătire pentru intervenții eficiente în cazuri reale.