Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO/VIDEO. Ucigașul lui Beniamin și-a aflat pedeapsa. Care este decizia judecătorilor

Ucigașul lui Beniamin, Sere Vasile Anderson, și-a aflat sentința. Judecătorii Tribunalului Satu Mare l-au condamnat pe bărbatul de 34 de ani la 20 de ani de închisoare. (Doar reporterul PresaSM a fost...

FOTO/VIDEO. Ucigașul lui Beniamin și-a aflat pedeapsa. Care este decizia judecătorilor

Ucigașul lui Beniamin, Sere Vasile Anderson, și-a aflat sentința. Judecătorii Tribunalului Satu Mare l-au condamnat pe bărbatul de 34 de ani la 20 de ani de închisoare.


(Doar reporterul PresaSM a fost în sala de judecată la pronunțare, motiv pentru care am anunțat decizia în premieră. Nu a fost nici avocatul familiei și nici procurorul de caz. Cu atât mai puțin alți reprezentanți ai mass media).


Sere Vasile Anderson își va petrece următorii 20 ani după gratii, au decis magistrații sătmăreni de la Tribunalul Satu Mare, potrivit PresaSM, singurii jurnaliști care au fost în sala de judecată în momentul comunicării sentinței.

În plus, magistrații au decis să acorde despăgubiri în valoare de 510.000 euro familiei victimei.

Bărbatul de 34 de ani a fost trimis în judecată pentru crima care a avut loc în vara anului trecut în centrul municipiului Satu Mare.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare și avocatul familiei victimei au cerut pedeapsa maximă, respectiv 20 de ani, dare fiind circumstanțele pe care le-au considerat agravante.

Un tânăr de 29 de ani, Beniamin O., din Ardud, și-a pierdut viața după ce a fost înjunghiat de Anderson în seara zilei de 28 august. Atacul a fost unul spontan, au spun autoritățile, iar tânărul nici nu și-a dat seama la început că a fost înjunghiat.

Camerele de supraveghere din zonă au surprins momentul în care victima lui Anderson cade la pământ, iar prietenii încearcă să îl salveze.

[video_youtube id=""]

Din păcate, echipajele medicale ajunse la locul incidentului nu au mai putut face nimic pentru a salva viața lui Beniamin.

Lovitura dată cu cuțitul de Anderson i-a provocat o hemoragie internă, iar potrivit medicilor, înjunghierea a dus și la lezarea cordului şi ulterior la decesul tânărului de 29 de ani.

Anderson a fost prins și reținut de polițiști la scurt timp după incident, în zona în care a avut loc crima. În fața anchetatorilor, Anderson și-a recunoscut fapta.

Martorii au precizat că Anderson era agitat în seara respectivă și s-a legat de mai multe persoane care circulau pe stradă, inclusiv de personalul unui local aflat în apropiere. Cunoscut ca om al străzii, bărbatul fusese amendat și ridicat de pe stradă în repetate rânduri de polițiști.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite