Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO/VIDEO. Un tânăr cu afecțiuni psihice ajunge în fața judecătorilor din Negrești-Oaș

Un individ, în vârstă de 37 de ani, a ajuns LUNA ACEASTA în fața magistraților Judecătoriei Negrești-Oaș. Concret, a început procesul penal în care este judecat pentru o serie de fapte, printre care a...

FOTO/VIDEO. Un tânăr cu afecțiuni psihice ajunge în fața judecătorilor din Negrești-Oaș

Un individ, în vârstă de 37 de ani, a ajuns LUNA ACEASTA în fața magistraților Judecătoriei Negrești-Oaș. Concret, a început procesul penal în care este judecat pentru o serie de fapte, printre care agresiuni, amenințări sau distrugere, inclusiv incendieri. De asemeneat, a avariat și o autospecială a Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare.

Conform informațiilor PresaSM, la data de 13.07.2023, în jurul orelor 20:58, în timp ce un bărbat de 53 de ani se afla pe strada Unirii din localitatea Vama, pe fondul unor discuții contradictorii, a fost agresat fizic de către individul de 37 de ani, care l-a prins în brațe și l-a mușcat de nas, după care a l-a împins peste triciclu și a aruncat cu două ouă în capul său, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare de la data producerii. După ce l-a bătut, agresorul i-a distrus triciclul electric, smulgându-i bordul, rupându-i fire electrice, smulgându-i oglinzile și răsturnându-l, provocându-i un prejudiciu de aproximativ 3.000 lei.

De asemenea, la data de 13.07.2023, în jurul orelor 23:05, tot pe o stradă din Vama, a incendiat intenționat în stradă bunuri care îi aparțineau. Mai exact, în jurul orelor 23:00, acesta a incendiat cu intenţie autoturismul său (aprinzând niște obiecte din plastic în portbagajul autoturismului), și care a ars în totalitate. În aceleași împrejurări, inculpatul a mai incendiat și trei anvelope uzate destinate utilajelor agricole și o bicicletă și, totodată întreţinea focul aruncând materiale de cauciuc și sprayuri, care erau de natură a intensifica focul. Prin acţiunile de distrugere prin incendiere a autoturismului, inculpatul a tulburat ordinea și liniștea publică, creând o stare de temere, panică și agitație prezente în apropierea locului incendiului.

[video_youtube id=""]

Individul mai este cercetat pentru că a condus fără permis de conducere, și-a amenințat cu moartea fosta iubită, respectiv a avariat o autospecială a Poliției Orașului Negrești-Oaș, provocând pagube de peste 600 de lei.

ACTUALIZARE: Unii membri ai familiei tânărului susțin că acesta suferă de afecțiuni de natură psihică. Aceste episoade violente sunt trecătoare și doar în momentul în care nu își ia medicamentația. Familia ar fi încercat de mai multe să îl interneze, dar susține că s-ar fi lovit de reticiența sistemului medical din România.

Citește și

Scene șocante într-o stație de autobuz: un șofer Transurban, lovit cu pumnii și stropit cu spray lacrimogen
Actualitate

Scene șocante într-o stație de autobuz: un șofer Transurban, lovit cu pumnii și stropit cu spray lacrimogen

14 iulie 2026
Dintr-o familie modestă, spre Facultatea de Medicină. Povestea Olimpiei, tânăra romă care refuză să lase sărăcia să-i decidă viitorul
Actualitate

Dintr-o familie modestă, spre Facultatea de Medicină. Povestea Olimpiei, tânăra romă care refuză să lase sărăcia să-i decidă viitorul

13 iulie 2026
Incendiu puternic într-o locuință din județul Satu Mare. Proprietarul a ajuns la spital după ce a inhalat fum
Actualitate

Incendiu puternic într-o locuință din județul Satu Mare. Proprietarul a ajuns la spital după ce a inhalat fum

13 iulie 2026
Victorie, în premieră, în instanță pentru o șoferiță din Satu Mare. Asigurator obligat să plătească integral daunele morale
Actualitate

Victorie, în premieră, în instanță pentru o șoferiță din Satu Mare. Asigurator obligat să plătească integral daunele morale

13 iulie 2026
Revoltă în PNL Satu Mare. Zeci de liberali ies în stradă împotriva conducerii lui Adrian Cozma, după schimbarea liderilor din Satu Mare și Carei
Actualitate

Revoltă în PNL Satu Mare. Zeci de liberali ies în stradă împotriva conducerii lui Adrian Cozma, după schimbarea liderilor din Satu Mare și Carei

13 iulie 2026
VIDEO. Scrisoare deschisă către Patriarhia Română. Mircea Govor anunță un nou demers împotriva deputatului Adrian Cozma
Actualitate

VIDEO. Scrisoare deschisă către Patriarhia Română. Mircea Govor anunță un nou demers împotriva deputatului Adrian Cozma

13 iulie 2026
FOTO. Care este starea sătmărencei înjunghiate de fostul iubit. Cei doi copii ai femeii, luați în plasament
Actualitate

FOTO. Care este starea sătmărencei înjunghiate de fostul iubit. Cei doi copii ai femeii, luați în plasament

13 iulie 2026
De două ori beat la volan în doar două luni. S-a urcat din nou la volan, a provocat un accident și ajunge la închisoare
Actualitate

De două ori beat la volan în doar două luni. S-a urcat din nou la volan, a provocat un accident și ajunge la închisoare

13 iulie 2026
FOTO. Controale ample în trafic la Satu Mare: amenzi de peste 17.000 de lei și 14 certificate de înmatriculare reținute. Trei șoferi s-au ales cu dosare penale
Actualitate

FOTO. Controale ample în trafic la Satu Mare: amenzi de peste 17.000 de lei și 14 certificate de înmatriculare reținute. Trei șoferi s-au ales cu dosare penale

13 iulie 2026
FOTO. Tentativă de omor în Tarna Mare. Un bărbat de 27 de ani a fost arestat preventiv după ce și-ar fi atacat concubina cu un cuțit
Actualitate

FOTO. Tentativă de omor în Tarna Mare. Un bărbat de 27 de ani a fost arestat preventiv după ce și-ar fi atacat concubina cu un cuțit

13 iulie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite