Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTOGALERIE. Tren de lux prin Satu Mare. Prețul, egal cu cel al CFR!

Compania AstraTransCarpatic din Arad, controlată de către cunoscutul om de afaceri cu origini sătmărene Valer Blidar, a lansat sâmbătă o nouă rută efectuată cu un tren privat. Este vorba de ruta Timiș...

Compania AstraTransCarpatic din Arad, controlată de către cunoscutul om de afaceri cu origini sătmărene Valer Blidar, a lansat sâmbătă o nouă rută efectuată cu un tren privat. Este vorba de ruta Timișoara – Baia Mare. Trenul circulă pe relația Timișoara – Arad – Satu Mare – Baia Mare, iar primul tren a plecat sâmbătă, 8 septembrie, de la ora 8:30 de pe linia 1 din Gara Mare din Arad. Trenul are şi însoţitori de bord. Compania operează cu trenuri care oferă condiţii ce sunt considerate de lux, condiţii care sunt peste cele oferite de către CFR sau alte companii feroviare din România, însă la aceleaşi preţuri ale biletelor. Vagoanele sunt dotate cu sisteme de informare a pasagerilor, sisteme de entertainment audio-video, cu internet, prize pentru curent electric, instalaţii performante de aer condiţionat şi încălzire. Vagoanele sunt dotate cu GPS, aşa că se ştie unde se află în orice moment. Trenurile pot circula cu viteze de până la 200 kilometri la oră însă sunt condiționate de calitatea infrastructurii feroviare din România. Investiția se ridică la circa 20 de milioane de euro iar întregul proiect cuprinde lansarea a 15 garnituri de acest fel până în Aprilie 2019. Compania a lansat în cursul lunii februarie 2017, ruta Arad-Bucureşti, iar peste vară a efectuat transport şi pe ruta Arad-Mangalia. Pe ruta către Bucureşti, trenul oferă condiţii deosebite și însoțitori de bord. Printre dotări se află, vagoane de dormit dotate cu duşuri, iar la vagonul de dormit clasa I, călătorii primesc sandvişuri, cafea, apă, incluse în preţ, în vreme ce la cuşetă primesc cafea şi apă. Compania intenţionează să opereze și pe alte rute. [gallery columns="1" size="full" ids="16445,16444,16443"] SURSA: aradon.ro

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 3 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 14 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 20 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 20 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 21 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 22 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

17 aprilie 2026
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite