La PTF Petea, potrivit Poliției de Frontieră, este COD GALBEN, oamenii așteptând 50 de minute pentru a tranzita zona. Pe sensul de intrare funcționează trei benzi, în timp ce pe sensul de ieșire au fost deschise 4 benzi.
[gallery size="full" ids="124839,124840,124841"]
La PTF Urziceni, conform Poliției de Frontieră, se așteaptă 30 de minute, fiind deschise două artere pe sensul de intrare în România și trei artere pe sensul de ieșire.
Condițiile de intrare în Ungaria vizează clasificarea statelor de proveniență a persoanelor care doresc să intre în Ungaria pe trei categorii: zona verde – fără restricții, zona galbenă – cu restricții şi zona roșie – nu este permisă intrarea.
“Astfel, conform informațiilor comunicate public de către autoritățile ungare, România a fost inclusă pe lista statelor galbene. În consecință, cetățenilor care intră în Ungaria din România le sunt aplicabile următoarele dispoziții:– la intrarea în Ungaria vor fi supuși examinării medicale, iar în cazul în care prezintă simptome specifice infectării cu COVID-19, nu li se va permite accesul în Ungaria; – în situaţia în care nu prezintă simptome, aceștia vor fi obligați să intre în carantină pe teritoriul Ungariei pentru o perioadă de 14 zile (instituţionalizată sau prin izolare la domiciliu), fiind luaţi în evidenţele autorităților sanitare ungare”, spun cei de la Ministerul Afacerilor Externe. Dacă cetățenii vor prezenta două teste moleculare negative, efecutate la o diferență de 48 de ore, cetățenii care ajung în Ungaria din România nu vor mai fi obligați la carantină. Certificatele, menționează MAE, trebuie emise în limba maghiară sau engleză.
“Cu toate acestea, intrarea pe teritoriul Ungariei va fi permisă, fără impunerea măsurii carantinei sau autoizolării, cetățenilor care vin din România și care prezintă la punctul de frontieră două teste moleculare negative pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuate în ultimele cinci zile. Cele două teste trebuie efectuate la o diferență de 48 de ore unul de celălalt, iar certificatele trebuie să fie emise în limba maghiară sau engleză”, se arată în comunicatul transmis de MAE.Totodată, MAE precizează că autoritățile ungare pot permite accesul, pentru o perioadă de maximum 24 ore, pentru cetățenii anumitor state vecine cu Ungaria, pe o rază de maximum 30 de kilometri de la frontieră. Lucrătorii sezonieri din România pot, de asemenea, intra pe teritoriul Ungariei, cu condiția ca angajatorul ungar să transmită poliției ungare un formular electronic cu datele de identificare ale acestora. Punctele de trecere a frontierei în acest scop vor fi stabilite de conducerea poliției ungare.
Cum se face tranzitul prin Ungaria
Cu privire la tranzit, autoritățile ungare au precizat că acesta este permis, în următoarele condiții:- durata tranzitului să nu depășească 24 de ore;
- persoanele nu prezintă simptome specifice infecției cu COVID-19, pot demonstra scopul călătoriei, respectiv dreptul de intrare în țara de destinație, eventual de tranzit.
Coridoare umanitare Ungaria 03.07.2020