Din datele și probele administrate în cauză, au rezultat indicii că o parte dintre persoanele bănuite ar fi constituit un grup infracțional specializat în prelucrarea tutunului brut în tutun de fumat, obținut prin fierbere, adăugare de arome și mărunțire. La grupul în cauză ar fi aderat alte persoane care aveau atribuții de promovare online, primirea comenzilor telefonic și vânzare.
Tutunul ambalat sub diferite mărci cunoscute era comercializat prin rețele de curierat, încasând contravaloarea ramburs. Pe numele a 22 de persoane au fost emise mandate de aducere, urmând a fi conduse la sediul Direcției de Investigare a Criminalității Economice pentru activități procedurale.
Prejudiciul estimat prin activitatea infracțională este de 1.000.000 de euro, reprezentând accize datorate bugetului consolidat.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, iar la activități participă luptători ai Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, precum și reprezentanți ai Direcției Generale a Vămilor și E Distribuție Muntenia și Dobrogea.
FOTO/VIDEO. Descinderi ale mascaților în Satu Mare. Prejudiciu de peste un milion de euro
În această dimineață, polițiștii efectuează 41 de percheziții în județele Satu Mare, Ilfov, Ialomița, Călărași, Bacău, Prahova și în municipiul București la domiciliile mai multor persoane bănuite că...
În această dimineață, polițiștii efectuează 41 de percheziții în județele Satu Mare, Ilfov, Ialomița, Călărași, Bacău, Prahova și în municipiul București la domiciliile mai multor persoane bănuite că ar fi produs și comercializat în mod ilegal tutun de fumat.
La data de 29 iunie a.c., sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Satu Mare, Giurgiu, Călărași, Prahova, Ialomița, Bacău, București și Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontiera Giurgiu pun în executare 41 de mandate de percheziție la domiciliile unor persoane bănuite de producerea, depozitarea și comercializarea de tutun prelucrat de fumat.
Activitățile se derulează în cadrul unui dosar penal instrumentat sub coordonarea Parchetului Militar București.
Din datele și probele administrate în cauză, au rezultat indicii că o parte dintre persoanele bănuite ar fi constituit un grup infracțional specializat în prelucrarea tutunului brut în tutun de fumat, obținut prin fierbere, adăugare de arome și mărunțire. La grupul în cauză ar fi aderat alte persoane care aveau atribuții de promovare online, primirea comenzilor telefonic și vânzare.
Tutunul ambalat sub diferite mărci cunoscute era comercializat prin rețele de curierat, încasând contravaloarea ramburs. Pe numele a 22 de persoane au fost emise mandate de aducere, urmând a fi conduse la sediul Direcției de Investigare a Criminalității Economice pentru activități procedurale.
Prejudiciul estimat prin activitatea infracțională este de 1.000.000 de euro, reprezentând accize datorate bugetului consolidat.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, iar la activități participă luptători ai Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, precum și reprezentanți ai Direcției Generale a Vămilor și E Distribuție Muntenia și Dobrogea.
Din datele și probele administrate în cauză, au rezultat indicii că o parte dintre persoanele bănuite ar fi constituit un grup infracțional specializat în prelucrarea tutunului brut în tutun de fumat, obținut prin fierbere, adăugare de arome și mărunțire. La grupul în cauză ar fi aderat alte persoane care aveau atribuții de promovare online, primirea comenzilor telefonic și vânzare.
Tutunul ambalat sub diferite mărci cunoscute era comercializat prin rețele de curierat, încasând contravaloarea ramburs. Pe numele a 22 de persoane au fost emise mandate de aducere, urmând a fi conduse la sediul Direcției de Investigare a Criminalității Economice pentru activități procedurale.
Prejudiciul estimat prin activitatea infracțională este de 1.000.000 de euro, reprezentând accize datorate bugetului consolidat.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, iar la activități participă luptători ai Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, precum și reprezentanți ai Direcției Generale a Vămilor și E Distribuție Muntenia și Dobrogea.
Citește și
Actualitate
Polițiștii explică cazul de la Acâș. Un tată a sunat la 112, și-a găsit fiul spânzurat
Actualitate
Dramă fără margini în județul Satu Mare. Un tată și-a găsit copilul (18) fără viață, într-o anexă
Actualitate
Își va petrece următorul an după gratii. Polițiștii sătmăreni l-au ridicat de acasă la final de săptămână
Actualitate
L-a oprit Poliția la două noaptea. Tânărul sătmărean s-a ales cu dosar penal
Actualitate
Sătmăreanul a băut, apoi s-a urcat la volan. A lovit mașina parcată pe drum
Actualitate
O tânără șoferiță din Satu Mare a ajuns la spital. S-a izbit cu mașina de un stâlp de electricitate
Actualitate
Accident în județul Satu Mare. Motociclist rănit grav după ce a fost lovit de mașină
Actualitate
Pericolul inundațiilor la Satu Mare nu a trecut. Avertizarea transmisă de hidrologi
Actualitate
FOTO/VIDEO. Incendii în mai multe localități sătmărene în minivacanță. Ce spun pompierii sătmăreni
Actualitate