Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO/VIDEO. Greva la Electrolux continuă. Sindicatul polițiștilor, sprijin pentru greviști

Dumitru Coarnă, liderul poliţiştilor din cadrul SNPPC, a fost alături de greviștii de la Satu Mare. Acesta le-a spus angajaților că este important să dea dovadă de solidaritate și i-a felicitat pentru...

FOTO/VIDEO. Greva la Electrolux continuă. Sindicatul polițiștilor, sprijin pentru greviști

Dumitru Coarnă, liderul poliţiştilor din cadrul SNPPC, a fost alături de greviștii de la Satu Mare. Acesta le-a spus angajaților că este important să dea dovadă de solidaritate și i-a felicitat pentru modul în care au înțeles să își apere drepturile.  Dumitru Coarnă, președintele SNPPC, a fost alături de greviștii de la Electrolux joi dimineața. Acesta i-a felicitat pentru unitatea și determinarea de care au dat dovadă, și a precizat că de vină pentru situația la care s-a ajuns, în care muncitorii din România sunt pe ultimul loc la salairzare, sunt politicienii care s-au perindat pe la guvernare.
"Ne-am vândut așa, pas cu pas și vin în campanie electorală să ne ceară votul," a spus Coarnă, vorbind și despre "sclavagismul economic" în care au ajuns muncitorii.
Liderul sindicatului polițiștilor a făcut și un apel la unitate.
"Nu vă separați. Rămâneți uniți, le-a transmis Coarnă oamenilor adunați în parcarea fabricii. Nu cedați pentru nimic în lume, doar dacă vă sunt recunoscute revendicările. Nu sunt revendicări  colosale. Problema este la angajator. Nu la dumneavoastră este problema," a mai spus Dumitru Coarnă.
Mesajele transmise de președintele sindicatului polițiștilor au fost primite cu aplauze și cu scandări de "nu cedăm!". Coarnă a venit la Satu Mare nu doar pentru a promite sprijin moral pentru acțiunea greviștilor, ci și pentru a-i anunțat pe muncitori că vor primi și susținere financiară. [gallery columns="1" size="full" ids="79626,79627,79628,79629,79630"] Sorin Faur, liderul sindicatului liber "Samus", a dat cititre și altor mesaje venite din partea sindicatelor din Germania, Franța și Belgia, printre multe altele, care sunt alături de sătmărenii de la Electrolux. Faur a precizat că actuala grevă este cea mai lungă din istoria Electrolux România.

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 1 oră
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 13 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 18 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 18 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 20 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 21 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 22 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 23 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 23 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite