”Mă aștept și la o plângere penală, dar am să invoc nesupunerea civică”, a declarat Adrian Dohotaru pentru PresaSM.
FOTO/VIDEO. Protest inedit al unui deputat la Electrolux Satu Mare. Au intervenit jandarmii
Deputatul independent Adrian Dohotaru a participat astăzi la greva celor de la Electrolux Satu Mare. Acesta le-a transmis greviștilor că a depus deja în Parlament o nouă lege a Dialogului Social. ”Sol...
Deputatul independent Adrian Dohotaru a participat astăzi la greva celor de la Electrolux Satu Mare. Acesta le-a transmis greviștilor că a depus deja în Parlament o nouă lege a Dialogului Social.
”Solidaritate cu lucrătorii Electrolux! E primul meu graffiti ca om politic, ca gest de nesupunere civică, la protestul sindical din fața întreprinderii, de față cu sindicaliștii, media și jandarmeria. Sper ca puterea politică, dar și opoziția, să pună pe agenda publică tema justiției sociale, regasită în mai multe proiecte legislative pe care le-am depus: o nouă lege a dialogului social, corelarea salariului minim cu un coș pentru trai decent, amenzi mai mari pentru ore suplimentare ilegale etc.”, este mesajul lui Adrian Dohotaru.
[gallery columns="1" size="full" ids="81366,81363,81362"]
Deputatul clujean (ex-USR) s-a dus în Grădina Romei, unde a scris un mesaj dedicat celor de la Electrolux Satu Mare. A scris pe panoul celor de la Electrolux: ”România nu este țara muncii ieftine”.
Adrian Dohotaru a mai lipit trei veste galbene pe panou, cu trimitere la protestul vestelor galbene din Franța, respectiv la protestul vestelor albastre inițiat de Cartel Alfa.
[gallery columns="1" size="full" ids="81361,81360,81359"]
Un echipaj al Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare l-a abordat la final și i-a adus în vedere că se face vinovat de încălcarea Legii 61/1991 privind liniștea și ordinea publică, fiind sancționat cu o sută de lei, potrivit informațiilor PresaSM. Cuantumul amenzii este cuprins între 100 și 500 de lei, jandarmii aplicând nivelul minim.
[gallery columns="1" size="full" ids="81364,81365,81358"]
Deputatul independent se așteaptă ca cei din conducerea Electrolux să depună o plângere penală, după cum s-a întâmplat și cu liderii din Cartel Alfa Satu Mare și Sindicatul Liber SAMUS din Electrolux.
Citește și
Actualitate
PROGRAM COMPLET. Weekend-ul familiei, în Grădina Romei. Concerte, parade și concursuri pentru copii
Actualitate
Furt absurd la Kaufland. Prins cu marfă furată, hoțul a intrat din nou... chiar sub ochii paznicilor
Actualitate
Cum se comandă și cum vând droguri la vedere, în Satu Mare. Lângă hoteluri/restaurante cunoscute
Actualitate
FOTO. Șofer Bolt tâlhărit după o cursă comandată de două ori în aceeași noapte. Unul dintre suspecți este minor
Actualitate
SATU MARE. Fostă directoare de magazin din mall a fost prinsă la furat
Actualitate
SATU MARE. De supărare că nu își poate vedea nepoata, bunicul a dat foc casei
Actualitate
Inspecție la firma care a câștigat liciația pentru microbuze electrice la Satu Mare. Consiliul Concurenței a intrat pe fir
Actualitate
A băut, apoi a intrat cu mașina în stâlp. Ce explicații a oferit sătmăreanul polițiștilor
Actualitate
Un bărbat și-a bătut și lovit cu maceta fiica și soția, în județul Satu Mare. A fost arestat preventiv
Actualitate