Meniu

Caută pe PresaSM

0

HARTĂ. Satu Mare, creștere record a promovabilității la BAC, după contestații

Satu Mare a înregistrat cea mai mare creștere procentuală a ratei de promovabilitate la Bacalaureat în acest an, după soluționarea contestațiilor. Peste 1.000 de contestații au fost depuse de elevii s...

Satu Mare a înregistrat cea mai mare creștere procentuală a ratei de promovabilitate la Bacalaureat în acest an, după soluționarea contestațiilor. Peste 1.000 de contestații au fost depuse de elevii sătmăreni, iar jumătate din ele au fost la Limba și Literatura Română. Potrivit informațiilor PresaSM, lucrările au fost corectate în Bistrița-Năsăud, ca mai apoi contestațiile să fie trimise în Bihor.

Potrivit datelor ministerului Educației, județul Satu Mare a înregistrat cea mai mare variație a ratei de promovabilitate la Bacalaureat după contestații. Este o diferență de pese șase procente, între promovabilitatea după primele rezultate anunțate, și cea înregistrată după finalizarea contestațiilor.


Sunt așteptate anchete de la ministerul Educației și în cele două școli din Satu Mare


Doar Ilfov-ul a mai înregistrat o rată atât de ridicată, dar și acolo diferența este de 5,7%, sub cea de la Satu Mare.

Potrivit informațiilor PresaSM, la nivelul județului Satu Mare s-au depus 1052 de contestații. Mai bine de jumătate, 612, au fost depuse la Limba și Literatura Română, acolo unde elevii au considerat că notele ințiale au fost mult sub așteptări.

Unii elevii au avut diferențe de aproape trei puncte între notele ințiale și cele primite după contestații.

Practic, față de rezultatele inițiale, după contestații, alți 120 de elevi au promovat examenul de Bacalaureat.

Top 5 județe cu cea mai mare creștere a ratei de promovare după contestații

  1. Satu Mare: 6,2%
  2. Ilfov: 5,7%
  3. Covasna și Călărași: 3,5%
  4. Vrancea: 3.0%
  5. Ialomița și Teleorman: 2.9%

Citește și:

HARTĂ. TOPUL VACCINĂRII ÎN JUDEȚUL SATU MARE. ȘVABII, CEI MAI DISCIPLINAȚI

FOTO. DIANA, SINGURA ELEVĂ DIN JUDEȚ CU ZECE LA BAC, VREA SĂ DEVINĂ PROCUROR

FOTOGALERIE. DEZASTRUL LĂSAT DE TURIȘTI LA ȘTRANDUL DIN CAREI. IMAGINI DEPLORABILE

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 7 minute
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 11 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 17 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 17 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 18 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 19 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 21 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 21 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 21 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

acum 23 ore
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

acum 23 ore
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

acum 23 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite