HIDROCENTRALE pe râul Someș?! Primul proiect, blocat de PROTESTE
Potrivit unei strategii de dezvoltare, s-a enunțat posibilitatea construirii unor hidrocentrale pe cursurile de apă din județene Satu Mare, Maramureș și Bistrița Năsăud. „Ținând seama de nevoia asigur...
Potrivit unei strategii de dezvoltare, s-a enunțat posibilitatea construirii unor hidrocentrale pe cursurile de apă din județene Satu Mare, Maramureș și Bistrița Năsăud.
„Ținând seama de nevoia asigurării unei cantități mari de energie electrică, se urmărește construirea a 48 de hidrocentrale începând din zona Săpânței, Sighet, Vad, Oncești, Aluniș, Bârsa (jud. Maramureș), Valea Măriilor, Anieș, Parva, Făget, Salva, Nimigea, Săsarm, Braniștea (jud. Bistrița-Năsăud) și apoi în continuare pe Someș până la Satu Mare”, se arată în strategia de dezvoltare a comunei Lunca Ilvei din județul Bistrița-Năsăud.
Proiectul pare destul de improbabil, în condițiile în care și construirea PRIMEI hidrocentrale în județul Bistrița-Năsăud este blocată de proteste destul de vehemente.
TimpOnline.ro scrie că în jurul acestui subiect s-a produs un scandal, în urma căruia ies la iveală adevăratele probleme cu care se confruntă statul român. Investitorii obţin toate hârtiile de care au nevoie de la oameni aflaţi în birouri şi care nu se deplasează la faţa locului să vadă cât de afectată e natura. Abia după ce organizaţiile de mediu trag un semnal de alarmă, angajaţii statului încearcă să dreagă busuiocul şi, vezi Doamne, să stopeze investiţiile cu care chiar ei au fost de acord.
Citește și
Actualitate
Adolescentă trimisă în judecată după o agresiune șocantă într-un parc din Satu Mare. Victima a fost bătută până și-a pierdut cunoștința
Actualitate
FOTO/VIDEO. Sătmăreancă găsită în viață după ore de căutări. Jandarmul Bogdan Moisi este eroul zilei
Actualitate
Mobilizare a sătmărenilor pentru găsirea Emiliei Tătar. Acțiune de amploare în Homoroade
Actualitate
Cele mai noi filme se văd la Cineplexx, în incinta Shopping City Satu Mare. Blockbuster Night: Odiseea
Actualitate
Țeapă cu promisiuni de transport internațional. Printre victime se află și persoane din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO. Sătmăreni prinși în timp ce aruncă ilegal gunoaie. Semnalul de alarmă tras de Primărie
Actualitate
Furt incredibil în municipiul Satu Mare: i-a smuls lanțul de aur în timp ce îl îmbrățișa și săruta
Actualitate
Sătmăreancă dată dispărută. Polițiștii vă cer ajutorul
Actualitate
Zile caniculare la Satu Mare. Meteorologii au emis Cod galben. Ce temperaturi sunt așteptate și când expiră avertizarea meteo
Actualitate