Istoricul Francisc Pall a fost comemorat la Carei. Locul său de naștere
Azi, 24 noiembrie 2016 la ora 11.00, reprezentanții Direcţiei de Cultură a Municipiului Carei și ai Bibliotecii Municipale Carei au depus o coroană de flori la placa memorială a istoricului Francisc P...
Azi, 24 noiembrie 2016 la ora 11.00, reprezentanții Direcţiei de Cultură a Municipiului Carei și ai Bibliotecii Municipale Carei au depus o coroană de flori la placa memorială a istoricului Francisc Pall, amplasată pe casa unde acesta s-a născut și a crescut, pe strada Albinelor din municipiul Carei, la împlinirea a 105 ani de la nașterea acestuia.
Francisc Pall s-a născut în 24 noiembrie 1911 la Carei, într-o familie de țărani români greco-catolici. Studiile primare și liceale le-a urmat la Liceul Vasile Lucaciu din Carei, unde în 1919 și-a susținut bacalaureatul. Între 1919-1933 a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie din Cluj. Fiind un student strălucit în ultimii ani de studiu la facultate a fost numit secretar și bibliotecar al Institutului de Istorie Universală și preparator universitar.
Între 1934-1936, în timp ce studia la Accademia di Romania din Roma, și-a susținut teza de doctorat cu tema Ciriaco d'Ancona e la Crociata contro i Turchi, în specialitatea istorie medie universală și bizantinologie.
După 1936 a fost numit asistent universitar la Universitatea din Cluj iar în anul 1944 este numit conferențiar la aceeași universitate. Titlul de profesor universitar l-a primit în 1962. În 1972 a primit titlul de profesor emerit.
Opera sa încorporează contribuții fundamentale în problemele pe care le-a abordat: cruciadele, efortul anti-otoman al popoarelor din Balcani, umanismul și reforma religioasă, misiunile catolice în Țările Române, viața și personalitatea episcopului Inochentie Micu-Klein, căruia i-a dedicat trei volume de studii.
Citește și
Life
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Ce vești au meteorologii
Life
Magia cinematografiei revine la Satu Mare. Caravana TIFF aduce trei seri de filme în aer liber pe malul Someșului
Life
Echipamentul moto impermeabil în 2026 - TOP 8 opțiuni pentru ploaie, touring și adventure
Life
Tradiția perlelor la nuntă - Simbolism și actualitate
Life
Locuri de muncă în județul Satu Mare. Alte 200 în țări europene
Life
Sloturile online moderne: inovații tehnologice remarcabile
Life
Garmin Forerunner sau Fenix: ce nu îți spune nicio comparație standard
Life
Noi reguli pe stadioane: berea va putea fi vândută la meciuri. Legea a intrat în vigoare
Life
Festivalul SamRock revine la Satu Mare. Trei zile de concerte rock în Piața 25 Octombrie
Life